Iubitorii de artă, dar şi de lucruri inedite vor avea parte de o surpriză plăcută dacă ajung la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, de la Palatul Parlamentului. Instituţia găzduieşte, până la data de 30 iunie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, o expoziţie cu obiecte ingenioase, futuriste, ieşite din mâna a zece designeri parizieni. Costul unui bilet e de 5 lei pentru un adult, iar studenţii şi pensionarii beneficiază de gratuitate la intrare.
Etajera care citeşte CD-urile prin carcasă
Etajera “inteligentă”, care funcţionează ca o combină muzicală, citeşte compact-discuri, cărţi sau viniluri. De pildă, dacă “simte” că cineva a aşezat un CD pe ea, începe să ruleze melodiile imprimate, chiar dacă nu e scos din carcasă!
Hotelul zburător
Pentru a se renunţa la distrugerea peisajelor naturale şi a culturilor prin extinderea infrastructurii, un designer francez s-a gândit să proiecteze un… hotel zburător. Dacă va fi construit, hotelul, botezat “Manned Cloud”, va avea 520.000 de metri cubi şi va putea face accesibile locuri virgine, fără a le invada.
Dacă plantele decorative vi se par banale, iată o soluţie modernă ce îmbină utilul cu plăcutul şi, mai ales, cu… sănătatea. Incubatorul încărcat cu verdeaţă, expus la Muzeul de Artă Contemporană, filtrează aerul şi este un generator de oxigen pur.
Colector de ouă
Un ingenios inventator s-a gândit că e timpul să nu mai irosim resursele de apă din natură şi a realizat acest dispozitiv care adună… roua şi vaporii din jur!
Ventilatorul din gresie
Apa din stratul izolator de nisip se evaporă şi scade temperatura mediului ambiant). Pus în funcţiune în încăperi mici, aparatul – care consumă foarte puţină energie – răceşte aerul conform principiului după care funcţionează “frigiderul african”.