Tânărul acuzat de omor calificat și violare de domiciliu și-a recunoscut faptele, relatează Vremea Nouă. George Crețu este vecin cu Neculai și Elena Coșeru (foto), pensionarii pe care i-ar fi ucis.
Agresorul a fost reținut în noaptea de joi spre vineri și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
„Omorul a fost săvârșit în scop de jaf, s-a sustras o sumă de bani și urmează să se stabilească cu exactitate, dacă a mai sustras și alte bunuri din casă”, a precizat procurorul șef, Sorin Armeanu, din cadrul Tribunalului Vaslui, conform sursei citate.
Suspectul are la activ mai multe condamnări pentru înșelăciune, furt și tâlhărie. Potrivit anchetatorilor, individul este acuzat că i-a ucis pe bătrâni cu mai multe lovituri de cuțit.
El a intrat în casa soților de 84 de ani pentru a-i jefui, însă cei doi bătrâni l-au surprins. După ce le-a curmat viața, suspectul i-a pus cuțitul în mâna femeii pentru a încerca să însceneze faptul că bătrâna și-ar fi ucis soțul.
Deși aceasta a fost ipoteza inițială, anchetatorii au descoperit că locuința a fost răvășită, semn că bătrânii fuseseră jefuiți și apoi uciși.