Adrian Constantin Dincă, în vârstă de 32 de ani, executa din 2016 o condamnare pentru tâlhărie cu violență, era recidivist și în urmă cu două zile fusese internat în spital pentru o intervenție la mână.
Miercuri de dimineață, profitând de neatenția agenților care-l păzeau în spital a reușit să evadeze. A ieșit din clădire îmbrăcat cu un halat de medic și cu fața acoperită de o mască anti-COVID.
„Miercuri, în jurul orei 7.17, deținutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (234 NCP), clasat în regim maximă siguranță, a părăsit Spitalul Bagdasar Arseni din București, unde se afla internat pentru investigații medicale”, scrie în comunicatul transmis de Penitenciarul Rahova.
Digi24 și Antena 3 anunță că evadatul a fost prins în jurul orei 13 în zona Pieței Matache din București.
Părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani.
La Penitenciarul Rahova este în desfășurare o anchetă pentru a afla ce făceau cei doi agenți ai poliției penitenciare care trebuiau să îl păzească pe deținut.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro