Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul Judecătoriei Arad, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat de spargerea mai multor bancomate din municipiul Arad. Conform procurorilor, bărbatul a fost identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale băncilor ale căror bancomate le-a spart.
Imaginile au fost transmise presei încă de luni de către Poliţia Judeţeană, care solicita sprijinul populaţiei pentru identificarea bărbatului şi a unei tinere care îl însoţea. Colegi de serviciu ai suspectului, care era angajatul unei fabrici din Ineu, au sunat la 112 după câteva ore de la publicarea imaginilor.
Poliţiştii susţineau că bărbatul a spart cel puţin zece bancomate din Arad, însă procurorii îl cercetează deocamdată pentru patru furturi comise în aceeaşi zi, prejudiciul în urma acestora fiind de peste 3.000 de lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, iar procurorii urmează să decidă dacă tânăra de 23 de ani care-l însoţea la spargeri şi care este din judeţul Cluj va fi cercetată penal.
CITEŞTE ŞI: Poliţiştii cer ajutorul oamenilor pentru a prinde doi hoţi care au spart mai multe bancomate
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro