Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a participat joi, 15 aprilie, la semnarea contractului pentru construirea (proiectare + execuție) drumului expres Galați – Brăila.

„Acesta este un proiect-cheie pentru legarea celor două municipii, pentru dezvoltarea întregii zone, inclusiv prin conexiunea la podul suspendat peste Dunăre și, implicit, la Tulcea”, a declarat Cătălin Drulă.

Viitorul drum expres, o alternativă la DN22B, va avea o lungime de 11 kilometri, va cuprinde trei poduri, două viaducte și un pasaj și va fi proiectat cu două benzi pe sens și cu parapet despărțitor între sensuri.

„Antreprenorul român care a câștigat contractul și care a dat dovadă de seriozitate în lucrările pe care le are deja în portofoliu va trebui să finalizeze proiectarea în cel mult 10 luni, iar execuția, în maximum 24 de luni. Am toată încrederea că se va încadra în acest termen și că, în 2023, vom putea circula pe un drum modern între orașele Brăila și Galați”, a spus Cătălin Drulă.

FOTO Facebook/pagina personală Cătălin Drulă

 
 

Urmărește-ne pe Google News