Numărul total de senatori şi deputaţi aleşi la 9 decembrie: 588
- 395 – USL(PSD+PNL+PC+UNPR)
- 80 – ARD (PDL+PNŢCD+Forţa Civică)
- 68 – PP-DD
- 27 – UDMR
- 18 – Minorităţi
Avem mai mulţi parlamentari decât americanii
Deşi suntem 18 milioane de români, ţara are 588 de parlamentari, în timp ce, în alte state, cu o populaţie de zeci de ori mai numeroasă, numărul aleşilor este cu puţin mai mare. Spre exemplu, în Rusia sunt 616 membri, în Germania – 622, iar în India sunt 790. Cel mai mare legislativ din lume este cel al Chinei, care totalizează 2.987 de oameni. Şi americanii stau mai slab decât noi, numărul parlamentarilor din Congres fiind de 535 la 315 milioane de locuitori.
Arhitectul Casei Poporului nu ştie unde să aşeze atât de mulţi parlamentari
În urma rezultatelor de la urne, vom avea 588 de parlamentari. Dar nu vor avea loc toţi în sala de şedinţă a plenului, pentru că nici pe vremea lui Ceauşescu, când a fost construită Casa Poporului, nu erau atâţi oameni în Marea Adunare Naţioanlă. Ca atare, 119 aleşi nu au unde să stea. Conducerea Parlamentului a chemat-o pe arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, ca să rezolve problema. “Facem studii pe machetă, pentru că ne-a surprins şi pe noi această schimbare a numărului de parlamentari ”, a spus Anca Petrescu.
Roberta Anastase intră în Parlament
Cum nu au reuşit să câştige cu majoritate de voturi colegiile, lideri ai ARD au aşteptat loteria redistribuirilor. Ruleta i-a readus în Parlament pe Roberta Anastase, Vasile Blaga, dar şi pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.