Căţelul ei e dintr-o rasă periculoasă

“În general, „câinii de luptă” nu atacă copiii, pentru că nu-i consideră o ameninţare. Şi încă un aspect foarte important: dacă un câine dintr-o rasa agresivă se afla pe terenul acela şi mai erau şi maidanezii, ieşea măcel între ei, iar copilul era lăsat în pace. Fie un câine ucigaş îi omora pe maidanezi, fie câinii vagabonzi îl atacau şi-l doborau”, spune Vali Petrescu. Dresorul are şi o fetiţă de 6 ani, Gabriela, şi nu-i este teamă să o lase în preajma „câinilor de luptă”. “Fata mea se joacă cu câini din rase agresive, cum ar fi Cane Corso, Pitbull sau Rottweiler, şi niciodată nu a fost atacată. Experienţa mea cu animalele agresive mă face să trag o singură concluzie: Ionuţ a fost victima celor şase maidanezi”, ne-a mai zis Petrescu.

Legea stă pe masa judecătorilor Curţii Constituţionale

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională, CCR, proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, lege votată săptămâna trecută de către aleşi. Astfel, maidanezii nu vor putea fi strânşi de pe străzi şi duşi în adăposturi până luna viitoare, întrucât magistraţii CCR se vor pronunţa abia pe 25 septembrie asupra legii.


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News