O parte din supravietuitorii accidentului de pe 19 iulie, care a avut loc in Ungaria, soldat cu 8 morti si 19 raniti, au ajuns la casele lor din Constanta si Vaslui. Oamenii spun ca au fost nevoiti sa fure bani din buzunarele mortilor pentru a supravietui.
Rudolf Anton, unul dintre supravietuitori, a avut taria sa povesteasca prin ce a trecut. ‘Dormeam cand s-a intamplat accidentul. Dupa o hurducaiala, am vazut numai sange, maini si picioare imprastiate, capete luate, ceva de groaza.
Colegul meu, Silviu, era mort, strivit intre fiarele microbuzului. Mi-e rusine sa recunosc, dar am luat 50 de euro de la un mort ca sa am ce manca. Muream de sete si de foame, pentru ca autoritatile romane nu s-au ingrijit de noi’, a spus Rudolf Anton.
Sotia lui Silviu, Gabriela Basescu, asteapta ca trupul neinsufletit al acestuia sa ajunga acasa. Alexandru Vincze (34 ani), alt supravietuitor, a fost la un pas sa moara chiar de ziua sa de nastere, 19 iulie. El refuza sa vorbeasca despre cele intamplate, fiind inca socat. Tudor Mihai, Paul Panaite, Dumitru Evlante si Iulian Refe, toti din Ghindaresti, Constanta, care au fost raniti usor, au ajuns si ei acasa.
Politistii ungari au ras de victime
‘Politistii si medicii au ras cand au venit. Un doctor s-a uitat la un var de-al meu, a ras, apoi si-a continuat drumul’, a povestit Dumitru. Un alt supravietuitor, Tudor Mihai, e si el indignat: ‘Pompierii stateau langa TIR. Pana sa vina ei, unul dintre fratii Arhip, care mai respira inca, si-a dat duhul’.