Mykola, un bărbat din Andriivka, un sat de lângă Kiev, a povestit pentru publicația britanică și cum soldații ruși au început să arunce cu grenade pe stradă imediat ce au ajuns în localitate. „Un vecin, bărbat, a fost rănit de o grenadă și și-a pierdut piciorul. A doua zi a murit”, a spus el.

„Când au coborât pe strada centrală, au început să tragă spre ferestre și au nimerit o femeie. Copiii ei au reușit să se ascundă”, a mai povestit Mykola.

Mykola își avea familia extinsă aproape, fratele, Dymtro, locuind la câțiva pași de el. Spune că Dymtro „a ieșit din casă cu mâinile în aer”, dar soldații ruși nu au ținut cont de asta, „l-au bătut și apoi l-au executat în stradă”.

Soția lui Dymtro a privit neputincioasă de la geam cum bărbatul ei e ucis. Aceeași soartă a avut-o și vecinul lor.

Fiica lui Dymtro, Yulia, crede că tatăl ei și vecinul au fost împușcați pentru că anterior au ajutat armata ucraineană ca voluntari.

Familia a vrut să-l îngroape pe Dymtro, dar Mykola i-a explicat că soldații i-ar putea împușca la înmormântare, așa că mai bine nu riscă.

A doua zi, a spus Mykola, rușii au mers „din casă în casă, confiscând telefoane și laptopuri”. „Cei care au venit în casa noastră s-au comportat bine. Dar ne-au spus să adunăm apă în beci, că vom fi bombardați timp de șase zile”.

Împușcat pentru că vorbea la telefon

Până la urmă, rușii nici măcar nu le-au dat voie să-l ducă pe Dymtro la cimitir, astfel că familia l-a îngropat în grădină.

Yulia a spus că la scurt timp după aceea a început un atac cu mortiere, iar casa vecină a început să ardă. Un soldat i-a sfătuit să aştepte în spatele tancului până se termină totul, pentru că era mai sigur.

„Am fost îngroziți. Nici nu am înțeles dacă erau rușii cei care trăgeau sau băieții noștri. Totul a fost în ceață apoi. Abia am reușit să fugim acasă”, a spus tânăra.

Pe 8 martie, Mykola, familia lui și familia lui Dymtro au decis să plece din Andriivka. Soția lui Dymtro s-a apropiat de soldați pentru a le cere permisiunea, dar soldații au început să tragă în aer. Erau în continuare în desfășurare atacurile cu mortiere. Până la urmă, au decis să plece fără să aștepte permisiunea.

„În timp ce plecam, trăgeau în mașina noastră, deși aveam scris «copii» pe bucăți de hârtie lipite în geamuri. Evident, nu le păsa de asta”, a spus Yulia.

Yulia a mai povestit pentru The Guardian că tatăl dintr-o familie care a decis să plece odată cu grupul lui Mykola a fost împușcat când un soldat l-a văzut sunând pe cineva. Omul se afla în propria grădină.

„Oamenii sunt uciși doar pentru că își sună rudele ca să spună că sunt în viață. Este de neînțeles”.

Alt sat, aceleași violențe.

Când armata rusă a intrat în satul Drujnea, aflat tot lângă Kiev, soldații au tras în case, a mărturisit Serhiy pentru The Guardian. Bărbatul a fugit de atunci de acasă.

Cred că au făcut asta pentru a nu fi atacați cu cocteiluri Molotov. Toate casele situate de-a lungul drumului principal, de la Borodeanka la Makariv, au fost lovite și unii oameni au murit. Apoi au început să meargă din casă în casă. Au ucis o profesoară care era afară, în curte, să dea mâncare la pui.

Ucraineanul Serhiy, din Drujnea:

Bărbatul i-a auzit pe militarii ruși în timp ce le spuneau oamenilor să nu iasă afară și să stea acasă, iar „dacă ne vezi, nu face nicio mișcare bruscă, pune mâinile deasupra capului”.

„Nu mai avem nicio conexiune, încă avem rude acolo și nu le putem contacta. Au luat telefoanele, pentru a verifica dacă nu au fotografiat sau filmat ceva”, a mai spus Serhiy.

Coridoarele umanitare, bombardate

Pe 10 martie, rușii au convenit să faciliteze un coridor umanitar pentru evacuarea rezidenților din Borodeanka și din satele învecinate. Potrivit lui Serhiy, bombardamentul a fost însă și mai puternic în acea zi.

Familia sa a reușit să scape prin pădure, după ce cumnatul său a mers cu bicicleta de-a lungul unui drum, pentru a verifica dacă era liber de ruși.

Pe rețelele sociale au apărut grupuri comunitare pentru zonele afectate, unde oamenii care-și caută rudele postează mesaje, în speranța că cineva din zonă are semnal și le poate spune dacă cei dragi mai sunt în viață.

Pe Telegram, un astfel de grup, condus de un cunoscut prezentator TV ucrainean, a avut peste 60.000 de postări de la lansarea sa, pe 26 februarie, iar acum primește aproximativ 1.000 de solicitări noi pe zi.

Pe Facebook, grupurile comunitare sunt pline de sute de apeluri disperate din partea rudelor.

Valeri, 34 de ani, profesionist în resurse umane, care locuia la Kiev, se afla în satul Lîpivka, la casa lui de la țară, când a început războiul. După ce rușii au ocupat un oraș vecin, el a început să primească mesaje despre un grup comunitar de la rudele oamenilor din oraș care nu-și mai puteau contacta membrii familiei lor.

„Mesajele erau de genul: «Vă rog să mă ajutați să-l găsesc pe Ivan Ivanovici», cu o fotografie și o adresă. Și numărul de mesaje a început să crească și m-am speriat. Apoi au început să apară informații că distrugeau clădirile cu mai multe etaje din Borodeanka”, a spus Valeri.

Bărbatul, care a fugit pe 3 martie din calea bombardamentelor, a spus că de la 1 martie în Lîpivka nu mai e semnal telefonic și nici electricitate. Pe câmp doar dacă mai prinzi puțin semnal.

„Fie au blocat cumva semnalul, fie a fost din cauza lipsei de electricitate”, crede el.

Foto: Profimedia

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News