Ion Ţiriac, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România, este un mare pasionat de ceasuri. Un adevărat cunoscător, afaceristul este posesorul a 50 de exemplare de renume, cele mai multe fiind fabricate în serie limitată. Despre povestea ceasurilor sale de suflet, Ţiriac a vorbit în cea mai recentă ediţie a revistei Temporis.

Pasiunea lui Ion Ţiriac pentru ceasuri a început odată cu ieşirile din ţară în calitate de sportiv. “Primele ceasuri pe care le-am văzut în viaţa mea, şi care erau într-adevăr foarte în vogă, se numeau Pobeda. Era un ceas rusesc în regulă. Pe vremea noastră, ceasul era o monedă de schimb foarte apreciată. Noi ne duceam în străinătate, la Moscova, şi cu ce bani puteam să avem, făceam un troc. Vindeam ceva şi cumpăram trei ceasuri”, a povestit afaceristul. După câţiva ani de pasiune pentru ceasurile ruseşti, care azi costă în jur de 15 euro, Ţiriac a descoperit modelele elveţiene şi a devenit fan Ebel. “Îl cunoşteam pe proprietar, pe moştenitor, care a ajuns aproape falit acum circa 15 ani. Eu cred că am vreo 15-20 de Ebel din toate colecţiile. De la aur la platină şi la tot ce mai este. Pe toate proprietarul mi le-a făcut cadou, pe vremea în care colaboram cu Ebel, pentru că aveam şi o relaţie necomercială, prietenească”, a povestit Ţiriac.


Ceasurile Ebel sunt majoritare în colecţia afaceristului, care deţine aproximativ 20 de exemplare din serii limitate. Toate sunt din metale preţioase şi au preţuri de peste 10.000 de euro

Printre piesele de marcă ale magnatului se mai numără, după cum spune chiar el, vreo şapte ceasuri IWC, dintre care unul Portuguese Tourbillon, cu carcasă de aur galben, un Roger Dubuis, trei modele Panerai şi vreo douăzeci de Ebel, toate din serii limitate.

Modelele cu diamante nusunt pe placul lui Țiriac

“La IWC am ajuns foarte ieftin şi foarte repede. Eu sunt o persoană care îşi cumpără ceasurile, dar e adevărat că IWC şi alte ceasuri din grup (n.r. – Richemont) eu le cumpăr altfel decât cineva care se duce la magazin. Kern este preşedintele IWC şi de fiecare dată când vin la Geneva el vrea să-mi dea un ceas”, a mai adăugat Ţiriac.

Afaceristul spune că nu poartă ceasuri împodobite cu diamante, chiar dacă sunt la modă. “Aici, vorba lui Becali, «e oameni care le place, e oameni care nu le place ». Eu nu aş pune un asemenea ceas la mână, dar pentru o femeie e elegant. Eu nu critic şi nu judec pe nimeni”, a mai spus Ţiriac.

Marca preferată e IWC

Ceasul de suflet al lui Ion Ţiriac e IWC Portuguese Tourbillon cu carcasă din aur galben (primul din stânga), diametru de 44, 2 mm, produs în serie limitată de 50 de exemplare. Preţ aproximativ: 70.000 de euro. Acestuia i se mai adaugă un exemplar, IWC Skeleton ediţie limitată, cu carcasă din aur alb şi cu safire, ediţie limitată: 50 exemplare care costă aproximativ 60.000 €.

Are 3 ceasuri pentru vânătoare

Firma Panerai a realizat 50 de ceasuri pentru pasionaţii de vânătoare. Toate exemplarele au semnătura Stallone şi un desen pe cadran reprezentând un animal: elefant, leopard, leu, bizon sau rinocer. “Eu luasem un elefant şi un leu şi am primit un taur. De fiecare dată când mă duc la vânătoare îl pun la mână”, spune Ţiriac despre ceasul Panerai preferat, care costă aproximativ 14.000 lire sterline.

Cel mai scump ceas al colecţiei: 100.000 €

Roger Dubuis are două tourbilloane, are carcasă din aur şi au fost realizate doar 28 de bucăţi. Preţ aproximativ, 100.000 de euro.

Are o avere de două miliarde de euro

Ion Ţiriac s-a născut pe 9 mai 1939, la Braşov, şi a absolvit Institutul de Cultu-ră Fizică din Bucureşti. După retragerea din cariera de tenismen s-a lansat în afaceri, devenind în 2007 primul român ajuns în Topul Miliardarilor Forbes. În Top Capital 300 cei mai bogaţi români, Ion Ţiriac ocupă locul 1 cu o avere estimată la 1,8-2 miliarde de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News