Inculpatul este judecat începând de luni, 5 iunie, la Tribunalul Districtual din Aalborg.
Mia a fost în câteva cluburi, în noaptea de 6 februarie 2022. În zori, a chemat un taxi. Camerele de supraveghere au arătat că a urcat într-un VW Golf negru, la ora 6.09.
Șoferul, un bărbat de 37 de ani, a fost prins patru zile mai târziu. După un scurt interogatoriu, individul le-a arătat polițiștilor unde a îngropat părțile cadavrului.
Potrivit rechizitoriului, a abuzat-o sexual și a sugrumat-o pe Mia. Presupusul ucigaș a prezentat altă versiune, în timpul audierii de joi, 8 iunie: „Ea flirta la greu cu mine. A vrut să mergem să facem dragoste într-o pădure, lângă Hammer Bakker. Știam locul, mă antrenasem acolo ca soldat”.
În timpul acestei plimbări, susține inculpatul, femeia s-a împiedicat brusc, cureaua genții a rămas agățată de un copac și a sugrumat-o.
A luat trupul și l-a adus la mașină. A susținut că lăsase telefonul mobil în interior și, oricum, nu era semnal.
Procurorul Mette Bendix a întrebat de mai multe ori de ce nu a sunat la 911 când a ajuns la mașină: „Am simțit că am totul sub control”.
Tânărul de 37 de ani a băgat-o pe Mia în portbagaj. Era deja moartă, afirmă. S-a gândit să abandoneze cadavrul pe o bancă, într-o stație de autobuz, dar a renunțat la idee.
A mers la un supermarket, de unde a cumpărat un fierăstrău electric, o foarfecă de grădină, găleți, clor, folie de plastic și multe altele. Decisese s-o dezmembreze pe Mia.
A durat atât de mult încât i s-a făcut foame: „Mi-am luat o pizza. Dar nu am putut să mănânc nimic”.
Potrivit acuzării, totul a durat o zi și o noapte. A mers într-o pădure, a săpat mai multe gropi și a pus unele din părțile trupului Miei. Pe altele le-a plasat într-un canal de scurgere.
Bărbatul a pledat vinovat doar pentru profanare de cadavre. Neagă violul și crima.
Procurorii cer închisoare pe viață. Încă patru zile de proces sunt programate, iar verdictul va fi pronunțat la sfârșitul lunii, pe 29 iunie.