Judecătorul interimar Zoran Božovici a explicat decizia, luată la propunerea Parchetului Superior, prin faptul că „se protejează interesele minorilor implicați și a familiilor lor”.
În consecință, până la pronunțarea verdictului, procesul se va desfășura cu ușile închise, iar la el vor putea asista doar avocații, martorii sau experți.
„Excluderea publicului nu se aplică părților, apărătorului, părții vătămate și reprezentantului acesteia. Anumiți experți și profesioniști, precum și rude apropiate pot participa la ședința principală”, a declarat avocatul Radomir Munizaba. Împotriva hotărârii de excludere a publicului nu există drept de apel.
De altfel, în sala de judecată, Emma Kobilski a ținut o fotografie cu fiica ei moartă.
Potrivit Legii de procedură penală, dezvăluirea informațiilor dintr-un proces în care publicul este exclus constituie infracțiune.
Potrivit Blic, luni, la începutul procesului care se desfășoară în Palatul de Justiție din Belgrad, părinții ucigașului au plâns.
Vladimir Kecmanovici a intrat în sala de judecată cu cătușe pe mâini și a trecut pe lângă Miljana, soția lui, făcându-i un semn din cap, însă nu au avut nicio comunicare.
La proces au fost prezenți și proprietarul poligonului în care băiatul a practicat tirul, Ratko Ivanovici, și antrenorul Nemanja Marinkovici, care sunt și ei puși sub acuzare de Parchetului Superior.
8 colegi de școală ai atacatorului și paznicul instituției au fost uciși pe loc, 6 elevi și o profesoară de istorie au fost răniți, iar o fată a murit, ulterior, la spital.
Atacul a avut loc în cartierul Vracar, unde se află școala. Potrivit poliției, elevul a plecat de acasă cu două pistoale și trei cartușe pline cu 15 gloanțe fiecare.
În afară de pistoale, băiatul avea asupra lui și 4 cocktailuri Molotov, pe care le pregătise în drumul spre școală.
Asupra tânărului a fost găsită o listă pe care scrisese numele copiilor pe care voia să-i omoare. Potrivit autorităților, băiatul a sunat chiar el la poliție să anunțe că și-a ucis colegii.
Conform legii din Serbia privind infractorii minori și protecția penală a minorilor, copiii sub 14 ani nu pot fi trași la răspundere penală, iar pentru infracțiuni sunt responsabili părinții acestuia.
Tatăl și mama lui Kosta Kecmanovici, elev de clasa a VII-a, au fost deja arestați imediat după masacru.
Cele două arme pe care copilul le-a avut la el erau deținute legat de tatăl său, care a susținut că erau închise într-un seif, sub un cod.
„Evident, copilul știa codul, din moment ce a reușit să pună mâna pe pistol”, a anunțat, după crime, ministrul de interne Bratislav Gasici, într-o conferință de presă.
Presa sârbă scrie că băiatul mergea adesea la poligonul „Partizan Practical Shooting” împreună cu tatăl său.
Vladimir Kecmanovici este acuzat de infracțiune gravă împotriva securității generale. Miljana Kecmanovci este acuzată de producere, deținere, transport și trafic ilegal de arme și substanțe explozive.
Potrivit rechizitoriului, Vladimir Kecmanovici este suspectat că și-a antrenat fiul să manipuleze armele de foc.
Vladimir riscă 12 ani de închisoare, iar în cazul soției sale, acuzarea a propus o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni.
Kosta Kecmanovici, care acum are 14 ani și 7 luni, este internat în Clinica de Neuropsihiatrie pentru copii și tineri din capitala Serbiei, într-o secție specială.