Aşteptat cu mult interes de toţi cinefilii, festivalul devenit tradiţie în România a început în urmă cu o lună la Cluj- Napoca şi s-a încheiat weekendul trecut.
În tot acest timp, organizatorii au avut nu mai puţin de 800 de oaspeţi de toate naţiile, însă nici unul dintre ei nu le-a dat bătăi de cap cum a făcut-o chiar invitata specială – Nastassja Kinski. Încă de la început, actriţa de origine germană le-a dat emoţii, deoarece a întârziat trei zile şi a sosit chiar înainte de gala la care şi-a ridicat premiul.
Tocmai de aceea, mai multe întâlniri şi proiecţii au fost reprogramate. Bucuria întâlnirii nu a ţinut mult, deoarece, probabil încă obosită după drum şi sabotată de tocurile foarte înalte, artista a fost la un pas să cadă în timpul proiecţiei de la Casa de Cultură de sâmbătă.
Incidentul a scos-o din minţi pe fosta bombă sexy a anilor ‘80, aşa că nu a mai avut chef să meargă şi la conferinţa de presă, pe care a mutat- o pentru duminică.

S-a dus la slujbă, la biserică

Din păcate, nici a doua zi Kinski nu a părut mai prietenoasă, ci a anunţat imediat jurnaliştii că nu vrea să fie filmată sau fotografiată! Înduplecată totuşi de organizatori, actriţa a rezistat la întâlnire doar 10 minute, apoi s-a ridicat brusc în picioare, în timpul discuţiei.
“Am nevoie să ies puţin, să mă plimb”, a spus simplu blonda şi a dispărut. Bodyguardul său abia a prins-o din urmă şi a însoţit-o la Biserica Sfântul Mihail din apropiere, unde Nastassja a intrat şi a asistat la slujbă. Se pare că a fost atât de încântată de ceea ce a văzut, încât a mers să anunţe jurnaliştii că întâlnirea s-a încheiat, apoi a mai stat puţin la vecernie.
Actriţa nu a plecat până ce nu a semnat în cartea de onoare a bisericii, apoi s-a oprit să salute câteva femei, care au şi pupat-o zdravăn când au văzut-o. Aventura s-a încheiat către seară cu o îngheţată pe care Kinski a savurat-o în drum spre hotel.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News