Accidentul s-a petrecut în apropierea casei celui lovit, iar un vecin a văzut întreaga scenă, astfel încât cei doi implicaţi au ajuns până la urmă la spital. Victima a putut beneficia astfel de îngrijiri medicale, iar şoferului i s-au putut recolta probe biologice.
„El, omul rănit, mi-a interzis să vin la spital. A spus clar: nu mă duci la spital că nu mă dau jos din maşină. Asta mi-a zis, nu eram tâmpit. Cum ce-am făcut cu el? L-am dus acasă, unde să-l duc”, a declarat Nicuşor Anghel, şoferul care a provocat accidentul.
De partea cealaltă, bărbatul lovit susţine că nu îşi mai aminteşte nimic din cele întâmplate după accident. În urma verificărilor, s-a constatat că Nicuşor Anghel avea o alcoolemie de 0,51 miligrame în aerul expirat, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.