Pe Catalin Zmarandescu l-am vizitat intr-o zi la propria sa scoala de arte martiale, intitulata “Steaua Wu-Shu”. L-am gasit intr-o situatie ce spune multe despre felul sau de a atinge performanta. La incalzirea pentru un antrenament obisnuit, la o miuta, intreaga sa echipa era “consemnata” la flotari si genuflexiuni pentru ca pierdusera meciul.
“Nu m-am plans niciodata ca am luat bataie de la antrenorii mei. Chiar vreau sa-ti spun ca le multumesc acestora ca m-au batut, caci bataia m-a ajutat foarte mult. Pur si simplu mi-a dat rautate”, isi justifica el comenzile alternate intr-un ritm spartan.
Daca ar fi sa prezentam portofoliul sportiv al lui Catalin, un ziar intreg nu ne-ar fi de ajuns. A inceput cu lupte libere la sapte ani (de gura mamei!), a trecut apoi la judo, box amatori, profesionisti, box chinezesc (kung-fu, wu shu sanshou), box thai, karate (kiokushinkai), kempo, korokai… De-a lungul timpului, a adunat kilograme intregi de medalii si de diplome. Au fost ani in cariera lui sportiva cand a participat si la trei categorii in acelasi timp (85 kg, 90 kg si plus). Se mandreste ca si-a trecut in dreptul numelui titlul de vicecampion balcanic. S-a clasat intre primii sase la mondiale. Si exemplele ar putea continua. Pasiunea sa pentru arte martiale este uriasa. “Sportul acesta este ca un trandafir. Te imbie cu mirosul, dar daca pui mana pe el te inteapa”, filosofeaza in felul sau Catalin Zmarandescu.
Este printre putinii romani care se pot lauda ca au castigat bani frumosi din bataie, fie ca aceasta s-a desfasurat intr-o confruntare sportiva, ori in temutele Street Fighting ori Pride, celebrele competitii de o duritate extrema, in care regulile aproape ca nu exista.
“Am facut treaba cu bataia”, ne marturiseste Catalin. “Am o casa frumoasa, la Rosu, are cam 180 m.p. pe nivel, doua masini, o firma de bodyguarzi profesionisti – Steaua Security -, o scoala de arte martiale si o familie fericita (din care fac parte si patru caini de rasa, n.a.)”.
Mitul indestructibilitatii acestui barbat a fost cladit in meciuri, fie ele si “underground”, care s-au desfasuart prin toate colturile lumii: Hong Kong, Macao, China, Thailanda, Singapore, dar si in circuitele din Ungaria, Olanda, Iugoslavia.
“Averea mea este cladita pe pumni luati si dati, nu-s bani primiti”, sustine Catalin, care a avut ocazia sa castige chiar si 10.000 dolari pe un meci. “Au fost momente cand a trebuit sa lupt pentru pariuri. M-am batut de multe ori pe bani, am castigat, dar am si adus multi bani altora. Am avut o perioada in viata in care am stat cu chirie, nu aveam covoare in casa, calcam pe ziare. Am facut toate acestea ca sa-mi schimb viata, sa castig bani, nu sa zambesc tarii. De fapt, ca sa fiu sincer, nu prea mai pot sa zambesc”.
Dar cum a devenit Catalin Zmarandescu bodyguardul patronului clubului Steaua? Pe Gigi Becali l-a cunoscut, mai corect spus l-a cucerit, in urma cu sase ani, dupa ce i-a batut, intr-un meci de box profesionist, bodyguardul.
“Pana in acel moment il vazusem de mai multe ori pe domnul Gigi Becali, in special la meciurile importante. Pe atunci lucram la unul din hotelurile domnului Copos, eram responsabil cu securitatea. In ceea ce priveste succesele, pot sa va spun cu mana pe inima ca in mare parte ambitiile si performantele mele au crescut de cand l-am cunoscut. Miam depasit conditia alaturi de el si nu ma opresc aici, acum vreau cat mai sus. De aceea n-o sa ies din circuit, desi domnul Becali m-a rugat de cateva ori sa termin cu luptele. Anul acesta am un meci in Japonia, dar nu in K1, desi acesta este marele meu vis. Insa eu ma simt legat de maini dupa regulile K1. Spuneti-mi voi, cate cazuri cunoasteti ca patronii sa indeplineasca visurile angajatilor lor? Datorita lui am o sala unde am reusit sa strang majoritatea campionilor tarii (Preda Eugen, Marius Tita, ca sa va dau doar doua nume) si cei mai buni antrenori (Horatiu Barleanu, Emilian Stefan si fosta glorie a boxului nostru, Constantin Dinescu). Cel mai slab de la Steaua Wu-Shu Martial Arts este campion national. De asemenea, aici vin cei mai “grei” bodyguarzi sa se antreneze. Este o investitie serioasa: pana acum s-au bagat 30.000 euro, 13.000 ai mei, restul de la domnul Gigi, care este presedintele clubului. Si inca n-am terminat: mai am sauna, baia de relaxare, am comandat picturi pentru pereti, ring si echipamente profesionale”.
Oferte? “Nume grele mi-au oferit averi ca sa imi schimb serviciul, insa nu am acceptat. Nu e dupa cum cred unii, eu am un salariu obisnuit pentru ceea ce fac si sunt multumit. Insa eu cred ca loialitatea este de mare pret si o daruiesc putinilor ce m-au ajutat. De aceea incerc sa-mi fac treaba cat mai bine. Si sunt pregatit sa il apar pe Gigi Becali si familia lui, la nevoie. Mi-e mai mult decat sef ori prieten, este nasul copiilor mei. Iar pentru ca mi-a intins o mana, eu ma angajez sa i le apar pe amandoua. Daca s-ar putea schimba ceva in relatia noastra? Da, il vreau pe Gigi asa cum era atunci cand l-am cunoscut. Fara atatea griji”.
Cum se antreneaza? “Slabesc doua, trei kilograme pe antrenament. Ma simt excelent, am slabit in ultima vreme de la 108 la 88 kilograme. Am dat jos in doua zile opt kilograme. E foarte bine, caci la toamna voi da la ANEFS. Vreau sa incep o facultate. Mancare? Sunt carnivor si fac greva foamei atunci cand intru in cura de slabire. Indiferent daca am meci sau nu, stomacul meu consuma circa 1.300 dolari pe luna”.
Catalin Zmarandescu a simtit si gustul dur al infrangerilor: “De cand lupt in Romania, de doua ori am fost invins. Si atunci din cauza accidentarilor. Stiu sa pierd, dar nu-mi place, e o chestie de familie. De aceea ma razbun intotdeauna”.
“Fiul meu m-a vazut plangand de ciuda dupa ce am fost accidentat”
In ciuda acestor preocupari “dureroase”, Catalin este un om normal, cu o familie sanatoasa. Este casatorit cu Cristina Zenovia si au impreuna doi copii, Adrian Mihai (5 ani) si Cristina Alexandra (2 ani). Carora, cand nu e ocupat sa imparta pumni in ring, le citeste povesti. “Baiatul meu, Adrian Mihai, m-a vazut plangand de ciuda pentru ca am fost accidentat. A vazut prima oara lacrimi in ochii tatalui sau, a luat una pe deget si a gustat-o. A inteles ca sufeream. De dragul familiei mele ma menajez cat pot. Am o vorba: “Nu-mi da in fata” . In toata cariera mea n-am prea luat pumni in cap, doar de 2-3 ori am primit. In rest, rupturi de maini si picioare berechet. La cap e greu de ajuns”.
Urmărește-ne pe Google News