A decis să renunţe însă la toate acestea şi să revină în România, după mai bine de 20 de ani de pribegie, pentru a derula programe educaţionale pentru copii. Vrea să îi înveţe pe oameni că niciun gest nu este prea mic, că fiecare pas contează.

Exemplul ei: a mers 600 de kilometri pe jos, pentru educaţie, oprindu-se din sat în sat pentru a vorbi cu cât mai mulţi copii şi a-i încuraja să nu renunţe niciodată.

Libertatea a vorbit cu Raluca spre finalul călătoriei ei. O călătorie începută în Bistriţa şi încheiată în Bucureşti.

Marşul pentru educaţie

Este o dimineaţă călduroasă la marginea unui sat din apropierea Capitalei, unde vreo 20 de copii stau îngrămădiţi la umbra unui copac. Ţin în mâini steaguri ale României şi privesc spre şosea. O aşteaptă pe Raluca Ciulei, care se află foarte aproape de finalul călătoriei ei. O călătorie care a început în urmă cu 21 de zile şi care a purtat-o prin peste 50 de localităţi. Când se apropie de copii, urmele acelui lung drum nu se văd. Este la fel de energică şi de zâmbitoare ca în prima zi, ca în primul sat în care a intrat.

Plecăm alături de ea şi de copiii din Zalhanaua, județul Prahova, către şcoala din sat. Acolo, Raluca se aşază în iarbă, în mijlocul copiilor.

„Ştiţi de ce am mers pe jos 600 de kilometri?”, îi întreabă ea. Pentru a fi în formă, pentru a se distra, pentru a trăi o aventură, se încumetă copiii să răspundă. „Pentru educaţie”, le spune Raluca.

„Cum?” este principala întrebare. Cum poate un astfel de marş să schimbe ceva în educaţie? Răspunsul este înşelător de simplu: prin puterea exemplului.

„Oamenii au nevoie să ştie că este cineva acolo care nu-i va lăsa singuri. Acest lucru cumva m-a determinat să fac acest marş, pentru a le arăta că, uite, sunt dispusă să fac un efort în plus pentru a susţine educaţia din România şi nu voi pleca, voi fi alături de ei până găsim soluţii la problemele existente„, spune Raluca.

Puterea exemplului

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-a văzut în drumul ei este sărăcia. A văzut copii care merg cu capul plecat, convinşi că viaţa lor nu va putea fi niciodată altfel.

„Nu este posibil să avem copii care vin la şcoală şi plâng de foame, când noi putem să dăm o mână de ajutor„, spune Raluca.

Este optimistă că exemplul ei va schimba ceva. Nu azi, nu mâine, ci peste ani şi ani, după mult efort. Dar fiecare drum începe cu un prim pas, iar asta este o lecţie pe care încearcă să o predea şi copiilor: să încerce, să nu fie descurajaţi.

„De multe ori am auzit, de la dascălii cu care am lucrat, îmi spuneau: dacă tu poţi să faci atâţia kilometri pentru educaţie, atunci şi eu pot să fac un extra efort pentru a-i ajuta, pentru a vedea care este nevoia acestor copii”, explică Raluca.

S-a întors în România ca să ajute

Drumul Ralucăi Ciulei a început cu mult timp în urmă. Era doar o adolescentă când a ajuns în Germania, pentru a juca tenis. Au urmat ani de muncă în sportul de performanţă, care au dus-o în topurile WTA, între primele 350 de jucătoare ale lumii la dublu.

S-a dedicat apoi învăţăturii. Licenţiată în inginerie la prestigioasa University of Pennsylvania, din Philadelphia, a lucrat în Statele Unite o perioadă, ca cercetător asistent. S-a mutat apoi în Elveţia. Acolo, a urmat cursurile unei alte universităţi şi a obţinut o diplomă de licenţă şi una de master în matematică de la ETH Zurich, unde în urmă cu exact un secol a studiat şi Albert Einstein.

Aşa a ajuns să petreacă peste două decenii peste graniţă. Şi apoi a făcut ceva ce mulţi români plecaţi nici nu iau în calcul: s-a întors.

„Am observat nevoile mari din România şi am simţit că am mai multe de oferit aici decât aş fi avut Elveţia, am simţit că este ce trebuia să fac. Era ce trebuia să fac în acel moment”, spune Raluca.

Recunoaşte că a renunţat la o viaţa foarte bună, dar nu consideră nici pentru o secundă că a fost un sacrificiu.

„Am simţit ce înseamnă să ai bani foarte mulţi, am văzut lumea asta, am călătorit în jurul lumii, mi-am oferit tot felul de bucurii. Eram un om bine cu ce aveam, cu felul în care eram eu. Şi eram pregătită să încep să dau şi altora”. 

O educaţie altfel

Cu fiecare grup de copii cu care s-a întâlnit în aceste 22 de zile, Raluca s-a jucat. Este cel mai bun mod de a-i implica pe copii. Jocul este, în felul lui, un limbaj. Este modul prin care Raluca încearcă să lase ceva în urmă în fiecare dintre comunităţile pe care le-a vizitat.

„Copiii îmi vor scrie la finalul fiecărei luni, o să-mi povestească puţin despre ce au făcut în timpul în care nu ne-am văzut. Să înceapă să înveţe că pot să facă şi ei lucruri. Nu trebuie neapărat să vină de la cineva, ci stă în puterea lor să se organizeze şi să desfăşoare activităţi singuri, ei cu ei„, spune Raluca.

Cu alte cuvinte, să înveţe să înveţe.

Lecţia Ralucăi: Niciodată să nu renunţi!

Undeva pe lângă Sibiu a fost momentul de cumpănă al Ralucăi Ciulei. A simţit atunci că nu mai poate merge, că fiecare pas înseamnă doar durere. Dar, în niciun moment nu s-a gândit să renunţe. Aşa că a mers mai departe şi, după 600 de kilometri, şi-a încheiat pelerinajul.

A mers pe jos timp de 22 de zile, prin zeci de comunităţi şi a întâlnit sute de copii, dar nu este suficient. Plănuieşte, în această iarnă, un drum şi mai lung, care să treacă prin şi mai multe sate. Pentru că acesta este mesajul ei pentru cei din jur: să nu renunţe. Niciodată.

„Pe acei oameni şi pe cei care încă nu au început să îşi pună în practică ideile, îi rog din tot sufletul să creadă fără rest în ceea ce îşi propun să facă şi să nu se oprească. Vor da de greu. Întâi trebuie să trecem deşertul până începem să simţim roadele şi să ne fie şi nouă bine”.

Până la urmă, dacă Raluca a putut merge la pas 600 de kilometri, oricine poate încerca măcar un singur pas.

Citeşte şi: VIDEO. Întoarcerea acasă. Au revenit la Humulești după 12 ani de Anglia: „Vrem să ne creștem copiii românește”

 
 

Urmărește-ne pe Google News