Pentru că vopsitul cu henna acasă este o operaţiunde destul de dificilă, femeia a decis să meargă la un salon care oferea şi astfel de servicii şi care menţiona că nu foloseşte decât substanţe naturale.

Pe 5 martie, Chemese s-a prezentat la salon, unde a făcut un test de alergii, iar după 30 de minute i-a fost aplicată henna pe păr. Pentru că substanţa trebuie lăsată pe păr două ore, clienta a fost trimisă acasă şi a fost sfătuită să se clătească foarte bine după expirarea timpului. Şi a făcut întocmai.

Deşi a fost mulţumită la început de rezultate, Chemese a observat, după câteva ore, că începe să aibă aceeaşi reacţie alergică pe care a dezvoltat-o cu ani în urmă, după folosirea vopselelor din comert.

A doua zi, faţa femeii a început să umfle foarte tare, făcând-o de nerecunoscut. Imediat, femeia şi-a dat seama că henna folosită la salon nu era deloc naturală, aşa cum spuneau angajatele, şi că fusese amestecată cu substanţele chimice la care ea era alergică.

Chemese s-a dus imediat la spital, unde i s-au administrat tratament specific. „Cel mai înfricoşător a fost faptul că nu am putut să deschid ochii deloc, timp de două zile, din cauza umflăturilor”, a spus ea, potrivit metro.co.uk.

Citește și: Vopseaua de păr ne poate îmbolnăvi grav! Aproape 70% dintre produsele pentru colorarea podoabei capilare trebuie retrase urgent de la comercializare

 
 

Urmărește-ne pe Google News