Fost ofițer MAI, bărbatul în vârstă de 60 de ani a fostul cazul cu numărul 17 din țara noastră. Acesta a mințit autoritățile afirmând că nu s-a deplasat în zone de risc, deși revenise din Israel. Printre persoanele infectate de el se numără nora, fiul și nepotul său.

Starea fostului ofițer s-a agravat treptat, acesta fiind ajutat să respire cu ajutorul unui aparat de ventilație mecanică. Acum, el este internat la Institutul de Boli Infectioase „Prf. Dr. Matei Balș” din Capitală.

Dezastru la Spitalul „Dimitrie Gerota”

Fostul ofițer a contaminat cu COVID-19 mai multe cadre medicale de la Spitalul „Dimitrie Gerota”. Situația de acolo a fost dezvăluită de către actrița Natalie Ester.

„Strigătul mamei îl strig eu acum, pentru că nu are FB. Are în schimb colegi (18!!!) personal medical de la Gerota care sunt luați în acest moment cu salvările pentru că, în sfârşit, au fost teste pentru ei. Şi au ieşit pozitiv. De zile întregi, medicii şi asistentele stau închişi acolo, fără nicio protecție. Au primit ordine verbale, domnule Arafat, de ce nu le-ați dat în scris?! – ca să nu părăsească spitalul. Au primit amenințări să nu divulge nimic. Cei care au rămas în spital, aşteaptă să le vină şi lor rezultatele. Închişi ca animalele, într-o cuşcă şi contaminându-se reciproc. Va răbufni tot şi va răbufni urât.
NU MAI MINȚIȚI! Si faceți ce trebuie făcut”, a scris, pe Facebook, actrița.

Aceasta a lansat un apel către români:

„Fraților, pe scurt, stați în case! E singura cale de a ne proteja.
Am vorbit până acum cu cadre medicale aflate în primele rânduri. Două dintre ele mă roagă pe mine să le ajut să facă rost de TEST!!! Dacă nu ar fi de plâns, cred că aş râde în hohote.

S-au întors recent (27 feb) din ZONA ROŞIE (Italia), cu avionul. Despre cei 50 de pasageri s-a spus, la sosire „au ajuns piesele”. Pieselor li s-a luat temperatura. Şi cine nu avea febră a plecat acasă cu… taxiul! Exact. Nu ați fi ghicit.

Cele două cadre medicale s-au izolat la domiciliu. De bunăvoie şi nesilite de nimeni.

Apoi, a trecut timpul. Febra lor a crescut, tuse, junghiuri în piept, tot pachetul. Au chemat salvarea… A venit medicul, cu o mască cum am şi eu acum la gât, le-a consultat, „Hai că e doar o viroză”. „Colegu, colegu, fă-ne testul!!!”. „Păi n-am.”

Au cerut de trei ori teste. La 112. Cică n-au simptomele gripei ăsteia. 37.2 C.
Mi-au urat sănătate, la finalul convorbirii. Şi m-au rugat, auzi, să le fac rost de două teste. Că ele le şi plătesc.

Mai e ceva de spus? Da. STAȚI ÎN CASE!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News