ComenteazăFilosoful Alexandru Surdu, academician, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, s-a născut la 24 februarie 1938, la Braşov.
În 1956-1957 a fost student (cursuri fără frecvenţă) la Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale a Institutului de Construcţii din Bucureşti. După absolvirea Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, din 1964 a lucrat la Institutul de Filosofie, fiind apoi transferat la Centrul de logică, ocupându-se cu studiul logicii clasice şi al interpretărilor ei moderne.
Între 1969 şi 1970 a continuat specializarea în logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor la Universitatea din Amsterdam; doctor în filosofie (1976).
A lucrat în cadrul Institutului de Cercetări Pedagogice şi Psihologie (1979-1982), iar după desfiinţarea acestuia, ca muzeograf la Muzeul Literaturii Române şi ca redactor principal al Revistei de filosofie.
A fost profesor la Catedra de Filosofie a Universităţii bucureştene.
Alexandru Surdu a elaborat primul sistem filosofic complet al neointuiţionismul contemporan, urmărind filiaţia lui istorică, sistemele actuale, perspectivele unui asemenea sistem filosofic. În domeniul logicii intuiţioniste, a elaborat prima expunere intuitivă a acesteia şi a elucidat problema negaţiei intuiţioniste.
Activitatea sa ştiinţifică este concretizată în peste 250 de lucrări, studii şi articole publicate în domeniul logicii şi istoriei logicii.
A întocmit ediţii critice ale operelor lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Ştefan Odobleja.
Alexandru Surdu a fost preşedintele Fundaţiei Ştefan Odobleja, membru în Comitetul naţional român pentru deceniul mondial al dezvoltării culturale din cadrul UNESCO, membru corespondent al Centrului superior de logică şi ştiinţe comparate din Bologna.
A fost membru titular al Academiei Române, ales la 8 septembrie 1993 şi preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a acestui for. Din 1997 a fost director al Institutului de Filosofie şi Psihologie Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române.
În anul 2004 a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler.
A publicat: Logica clasică şi logica matematică (1971), Elemente de logică intuiţionistă (1976), Neointuiţionismul (1977), Actualitatea relaţiei gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Şcheii Braşovului (Monografie etnologică, 1992), Pentamorfoza artei (1993), Elogiul filosofiei româneşti (discurs de recepţie la Academia Română, 1994), Vocaţii filosofice româneşti (1995), Contribuţii româneşti în domeniul logicii în secolul XX (1999), Gândirea speculativă (2000), Filosofia modernă. Orientări fundamentale (2002), Confluenţe cultural-filosofice (2002), Filosofia contemporană (2003), Mărturiile anamnezei (2004), Rumänische Beiträge zur modernen Deutung der Aristotelischen Logik (2004), Istoria logicii româneşti (coord., 2006), Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006), Filosofia pentadică I, Problema Transcendenţei (2007), Teoria formelor logico-clasice (2008).