„Alexandru Sassu, omul alături de care am fost in 1989 la Baricada de la Universitate, a murit azi dimineață, la numai 66 de ani. Fost vicepreședinte al PD și mai apoi membru PSD, Sasha a fost un om care a spus mereu lucrurilor pe nume. Și pentru această calitate l-am apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” a scris Zară Ovidiu, pe Facebook.
Alexandru Sassu s-a născut la 26 octombrie 1955, la Bucureşti. A fost deputat de Brăila din partea Partidului Democrat în legislatura 1992-1996. În perioada 1996-2000, a fost deputat PD de Bucureşti, iar între 2000-2004 deputat de Timiş, ales tot pe listele PD.
În 1998 a deţinut funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Radu Vasile. Până în ianuarie 2003 a fost liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputaţilor. În ianuarie 2003 a părăsit PD şi s-a înscris în Partidul Social Democrat.
În legislatura 2000-2004, Alexandru Sassu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Regatul Suediei și Bulgaria.
Alexandru Sassu a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune la 12 septembrie 2007 și a condus Televiziunea publică până la 20 iunie 2011.
În 2020, Alexandru Sassu a anunțat că părăseşte TVR, unde fusese, timp de doi ani, producător general şi consilier al Doinei Gradea. În ce privește motivul demisiei, Sassu a invocat divergenţe cu Doina Gradea.