Felina a murit săptămâna trecută, în Norwich, Norlfolk, în casa unde locuia alături de stăpâna ei, Lilla Brissett, în vârstă de 73 de ani.

Născută în 1991, Rosie a fost deținătoarea neoficială a titlului de „cea mai bătrână pisică din lume”. A împlinit 33 de ani pe 1 iunie 2024.

„Nu se simțea prea bine și într-o zi a intrat pe holul casei, s-a întins pe jos și a murit. Mi-e atât de dor de ea. Cu toate acestea, am o mulțime de amintiri frumoase și sunt fericită că am petrecut tot acest timp împreună”, a declarat Lilla Brissett.

De ce nu a intrat Rosie în Cartea Recordurilor

Rosie a fost adoptată în anii 90, după ce a fost abandonată de prima ei familie. Nu a ajuns oficial în Cartea Recordurilor deoarece stăpâna ei nu a trimis actele oficiale ale pisicii.

„Este un adevărat personaj. Nu am nevoie de un ceas cu alarmă. Tot ce face ea este să mănânce, să doarmă, să folosească litiera și să repete aceste lucruri. De multe ori trebuie să verific dacă ea este încă în viață și respiră. Sunt îngrijorată pentru ziua în care va trece peste podul curcubeului (n.r. când va muri). Ea va lăsa un mare gol în viața mea. Îmi va fi dor de ea când va pleca.”, a declarat Lilla Brissett, în urmă cu ceva timp.

Potrivit Cărții Recordurilor, cea mai bătrână pisică în viață înregistrată în prezent are 27 de ani. Flossie s-a născut pe 29 decembrie 1995, în Orpington, Greater London, pe 10 noiembrie 2022.

Cea mai bătrână pisică din toate timpurile este Creme Puff din Austin, Texas, care s-a născut pe 3 august 1967 și a trăit până pe 6 august 2005 – 38 de ani și trei zile.

Urmărește-ne pe Google News