Născut în oraşul Battle, din comitatul Sussex, în 1912, William Frankland a studiat medicina la Queens College Oxford şi, ulterior, la Facultatea de Medicină a Spitalului St. Mary – în prezent parte din Imperial College London.
Printre numeroasele evenimente ieşite din comun din viaţa sa se află şi supravieţuirea timp de trei ani într-un lagăr de concentrare japonez şi curajul de a-i spune dictatorului Saddam Hussein să renunţe la fumat.
Supranumit „bunicul alergologiei”, cercetătorul britanic a continuat să publice lucrări şi să participe la dezbateri ştiinţifice mult timp după ce a depăşit pragul de 100 de ani şi a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) la vârsta de 103 ani.
Printre cele mai mari realizări ale lui William Frankland se află cercetările din domeniul desensibilizării la alergeni şi veninuri prin administrări repetate ale unor doze mici de alergeni.
William Frankland a făcut adeseori experimente pe el însuşi, folosind substanţe prelevate de la insecte furnizate de London School of Hygiene and Tropical Medicine, şi s-a aflat la un moment dat la un pas de a muri, după ce a intrat în şoc anafilactic.
William Frankland şi soţia lui cu care a fost căsătorit timp de 63 de ani, Pauline, decedată în 2002, au avut împreună patru copii – doi fii şi două fiice.