În cele şase decenii de carieră, Claude Lévi-Strauss a înnoit studiul fenomenelor sociale şi culturale, fiind autorul unor lucrări devenite clasice, precum „Tropice triste” (1955), dar şi a unora care i-au adus celebritatea, precum „Gândirea sălbatică” sau „Structurile elementare ale înrudirii”.
În perioada 1959 – 1982, Claude Lévi-Strauss a fost profesor la College de France, o prestigioasă instituţie de învăţământ şi cercetare din Paris, iar în mai 1973 a devenit membru al Academiei franceze.
Academia franceză a anunţat că îi va aduce joi un omagiu unui dintre intelectualii cei mai influenţi ai secolului al XX-lea, un savant care şi-a dedicat viaţa studierii popoarelor „primitive”, simbolurilor şi structurilor de grup.
Claude Lévi-Strauss s-a născut în 1908 la Bruxelles şi ar fi împlinit 101 ani la 28 noiembrie.