Valeriu Lazarov a fost internat la Spitalul Clinic din Madrid în urmă cu o săptămână, suferind de cancer la colon. Joi, producătorul a suportat o intervenţie chirurgicală şi, după 24 de ore, Lazarov a făcut febră.
Pe site-ul spaniol de ştiri se menţionează că medicii de gardă nu i-au administrat bolnavului antibiotice şi că au aşteptat ziua de luni, ca să vină echipa medicală care s-a ocupat de omul de televiziune. Organismul pacientului nu a rezistat însă infecţiei şi, luni dimineaţă, Lazarov a murit de septicemie.
Din această cauză, familia a cerut efectuarea unei autopsii, care s-a făcut la morga Virgen de la Paz, rezultatul urmând a fi adus la cunoştinţa rudelor cât de curând.
Andreea Marin a consolat-o pe Augusta Lazarov
Peste 100 de apropiaţi ai familiei Lazarov au venit miercuri seară la cimitirul La Paz de lângă Madrid. Printre cei aflaţi la catafalcul maestrului televiziunii s-a aflat şi fosta Zână a Surprizelor, Andreea Marin. Aceasta a încurajat-o pe Augusta, soţia lui Valeriu Lazarov, distrusă de durere.
La ceremonia religioasă au fost prezenţi şi fiii omului de televiziune, rezultaţi din căsătoriile anterioare, precum şi trei dintre fostele sale soţii.
Citiţi în Libertatea de duminică despre relaţia lui Lazarov cu fostul dictator, Nicolae Ceauşescu