„O parte din viața noastră a dispărut. La revedere, Franco”, au transmis, într-un comunicat, componenții formației italiene Ricchi e Poveri.
Franco Gatti a stat departe de grupul la care a cunoscut celebritatea din 2013, după moartea fiului său, Alessio.
„Colegii și prietenii mei continuă să lucreze. M-am oprit, pentru că nu am mai putut urca cu bucurie pe scenă”, mărturisea, atunci, Franco Gatti.
În 2020, la Sanremo, Franco Gatti a revenit pe scenă alături de trupa Ricchi e Poveri, într-o reuniune a cvartetului.
De-a lungul timpului, Ricchi e Poveri a cucerit scena internațională cu melodii precum „Sara perche ti amo” și „Cosa Sei”.
Formația a luat naștere la Genova în 1967, iar de-a lungul timpului au făcut parte din trupă Angela Brambati, Angelo Sotgiu (sunt și în prezent), Franco Gatti și Marina Occhiena.
Ricchi e Poveri a concertat în România de mai multe ori, ultima oară în vara anului 2021 la Râmnicu Vâlcea, dar fără Franco Gatti în echipă.
FOTO: EPA – Franco Gatti, primul din stânga
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!