Hugo Chavez s-a născut pe 28 iulie 1954 şi este preşedinte al Venezuelei din 1999. Adept al ‘socialismului de secol XXI, Chavez a implementat în timpul mandatelor sale o nouă Constituţie, a naţionalizat ramuri industriale considerate foarte importante şi a crescut fondurile pentru sănătate şi educaţie.
Chavez a recunoscut întotdeauna că duce o politică anti-imperialistă şi a avut mai multe schimburi de replici cu liderii din Statele Unite ale Americii.
Pe 30 iunie 2011, Chavez a anunţat că a suferit o operaţie de extirpare a unei tumori canceroase. În decembrie 2012, preşedintele Venezuelei a avut nevoie de o a doua intervenţie chirurgicală, iar starea s-a deteriorat constant de la acel moment.
În ultima declaraţie înainte decesului, vicepreşedintele Maduro anunţa că Chavez se luptă pentru viaţa sa.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News