Constantin Baciu era angajat al unei societăţi de apă din iaşi. În timp ce se afla la o lucrare pe o stradă din oraş, bărbatul, cunoscut cu probleme la inimă, a căzut secerat la pământ. Colegii săi au sunat imediat la numărul de urgențe 112 şi, în scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD. Medicii i-au pansat rana de la cap și au vrut să-l urce în ambulanță, pentru a-l duce la spital, însă omul a refuzat.
„A fost o solicitare prin 112 pentru un pacient cu o leziune la nivelul capului, conştient, a fost dirijat echipajul de prim ajutor care l-a evaluat. A fost aplicat un pansament şi a solicitat, cu acordul medicului coordonator de la SMURD, transferul pacientului la spital. A refuzat sub semnatură, declarând că este conştient, are cunoştinţă de o afecţiune a dumnealui şi chiar dacă medicul coordonator a insistat, el sub semnatură, conform prevederilor legale, a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, potroivit bzi.ro.
La doar câteva minute de la plecare ambulanţei, bărbatul a leșinat din nou. Colegii au sunat încă o dată la 112, dar la sosirea ambulanței acesta intrase deja în stop cardiorespirator. Medicii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital, undea fost rescuscitat mai bine de o oră. Din păcate însă, inima bărbatului a refuzat să mai bată.
Foto: bzi.ro