Bebeluşul a fost luat de urgenţă cu salvarea imediat după naştere, pentru a fi dusă la un spital din Târgu Jiu. Pe drum, maşina – în care nu se afla nici un medic, ci doar o asistentă şi şoferul – a făcut pană şi a durat o oră până ce o altă ambulanţă a ajuns pentru a prelua copilul. Din nefericire, în acest timp, organismul nou-născutului a cedat, iar medicii de pe salvarea sosită mai târziu n-au putut face altceva decât să constate decesul.
Starea micuţei era foarte gravă
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Gorj au declarat că echipajul medical şi-a făcut datoria şi că bebeluşul a fost tot timpul intubat. Ei au motivat lipsa medicului specialist din ambulanţă prin simplul fapt că nu a fost solicitat, chiar dacă starea micuţei era foarte gravă.
Trupul neînsufleţit al copilei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde urmează să i se facă necropsia, pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a produs decesul.
Doi răniţi într-un accident provocat de o salvare
O ambulanţă şi un autoturism s-au ciocnit frontal, ieri, pe pe drumul dinspre Călăraşi spre Slobozia. În urma accidentului, asistenta medicală de pe salvare şi pacientul, un copil care era transportat la un spital din Bucureşti pentru dializă, au fost răniţi. Cercetările poliţiştilor au arătat că accidentul a fost provocat de şoferul ambulanţei, care a intrat într-o depăşire imprudentă. Copilul rănit a fost preluat de o altă salvare şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Marie Curie, din Capitală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro