Răzvan Georgescu s-a născut pe 30 noiembrie 1964 la Târgu Mureş. El locuia în Germania şi fusese diagnosticat, de mulţi ani, cu o tumoră malignă. De altfel, documentarul său din 2008, „Testimonial”, abordează această suferinţă şi încearcă să aducă răspunsuri la întrebări existenţiale ale autorului, notează Agerpres.

„Bunul şi curajosul nostru prieten – regizorul şi producătorul Răzvan Georgescu – a murit astăzi. Ultima întâlnire cu Răzvan s-a petrecut în luna mai, cu ocazia proiecţiei filmului său documentar ‘Paşaport de Germania la Liceul Lenau din Timişoara”, se arată în mesajul DocuMentor.

Documentarul regizat de Răzvan Georgescu, „Paşaport de Germania”, lansat în 2014, spune povestea unuia dintre cele mai ample tipuri de negoţ de oameni din Europa secolului XX: vânzarea organizată, sistematică a întregii populaţii germane din România către Republica Federală Germania. Documentarul se axează pe istoriile personale ale celor direct afectaţi de acest transfer.

A semnat, alături de Florin Iepan, documentarul „Născuţi la comandă – Decreţeii”, lansat în 2005.


Citește și: Reacția Danielei Gyorfi după moartea Denisei Manelista. Ce a transmis vedeta


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News