Actorul, în vârstă de 37 de ani, era internat la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, fiind diagnosticat cu gripă porcină. Potrivit surselor medicale, plămânii lui Toni erau afectaţi în proporţie de 85% şi era ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor.

Toni Tecuceanu a făcut parte din echipa „Cronica Cârcotaşilor” aproape 3 ani, timp în care i-a parodiat mai des pe Adrian Năstase şi Gigi Becali.

Oana Ioniţă (Bebeluşa blondă) a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea.ro, printre hohote de plâns, că toată echipa Cronicii Cârcotaşilor este devastată de moartea colegului lor:

„Nu ne vine să credem. Sunt la morgă împreună cu Codruţ (n.r. – Dezbrăcatu) şi nu putem realiza că nu mai este printre noi. Imaginaţi-vă că acum 2-3 săptămâni filmam la munte pentru emisiune. Am fost şi ne-am intors împreună, cu maşina. Nu se simţea prea bine încă de atunci. Spunea că munceşte foarte mult în ultimul timp. Aştepta să se termine sărbătorile şi anul ca să se poate odihni. Filmările au durat 2 zile. Îmi aduc aminte că tuşea, avea febră, se simţea rău. Nici nu mai putea să urce scarile. Ştim de la fratele lui că moartea a fost cauzată de un infarct. Corpul era foarte slăbit din cauza febrei puternice şi a plămânilor afectaţi şi inima nu a mai rezistat. Am sperat cu toţii până în ultimul moment că o să-şi revină”

Bebeluşa crede că Toni s-ar fi pus pe picioare dacă ar fi mers mai devreme la doctor: „Dacă se ducea mai repede mai doctor se făcea bine. A fost o răceală netratată care s-a transformat în gripă porcină”

Conform ediţiei on-line a cotidianului Adevărul, Şerban Huidu, prezentatorul Cronicii Cârcotaşilor şi bun prieten cu Toni, a declarat laconic, cu o voce stinsă: „Îmi pare extraordinar de rău”

A lucrat pentru ONU
Născut pe 13 ianuarie 1972, Toni Tecuceanu a intrat în echipa Cârcotaşilor de la Prima TV de mai bine de patru ani. În scenetele din cadrul emisiunii, actorul îi imita, de regulă, pe Gigi Becali şi pe Adrian Năstase.

A jucat în mai multe spectacole de teatru, filme şi producţii de televiziune. În 2006, în cadrul Galei Tânărului Actor – HOP, Toni a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din spectacolul “Noapte arabă”. Înainte de a face actorie, el a participat la misiuni de menţinere a păcii sub comanda ONU.

Va creşte numărul bolnavilor
Potrivit Ministerului Sănătăţii, răspândirea virusului A(H1N1) e favorizată de gerul iernii, astfel că vârful epidemiei de gripă nouă este aşteptat la sfârşitul acestei luni. Până acum, s-au raportat 66 de decese şi 5.870 de îmbolnăviri.

Citeşte şi Toni nu a tratat la timp gripa porcină

 
 

Urmărește-ne pe Google News