Bătălia Angliei este considerată prima luptă decisivă purtată exclusiv în aer, scriu jurnaliştii de la The Guardian. Timp de aproape 4 luni, între iulie şi octombrie, forţele aeriene germane, Luftwaffe, au atacat susţinut Marea Britanie, în special prin bombardamente asupra populaţiei civile, în speranţa că ţara va capitula.
Farnes a murit la vârsta de 101 ani.
El a zburat pe celebrele avioane Hurricane şi a fost ultimul supravieţuitor din grupul cunoscut drept „aşii aerului”, pentru că au doborât cel puţin 5 avioane inamice.
În timpul luptelor au murit peste 1.500 de piloţi britanici şi peste 14.000 de civili. Germanii au pierdut 2.500 de piloţi.
Anul trecut, a fost singurul aviator suficient de sănătos pentru a participa la slujba anuală de comemorare a piloţilor care au luptat în război.
Grupul este denumit „cei puţini”, după o replică celebră a premierului britanic de atunci, Winston Churchill: „Niciodată nu a existat o datorie mai mare purtată de atât de mulţi oameni în faţa a atât de puţini”.
După moartea lui Farnes, mai există doar doi supravieţuitori ai Bătăliei Angliei.
În prima lună a Bătăliei, Farnes a distrus cinci avioane inamice şi a aviariat un altul. Până la finalul luptelor, bilanţul lui a crescut la 6, cu încă unul incert, şi 6 avariate.
Farnes declarase în trecut că nu are sentimente anume faţă de Bătălie, adăugând că „i-a plăcut chiar”. A avut o atitudine similară şi faţă de ideea că piloţii erau „curajoşi”. „Nu cred că pilotul obişnuit era vreun curajos. Fusese antrenat să facă o treabă şi a făcut-o bine”.