Detinutii incarcerati in penitenciarele din tara nu mai au liniste. In timp ce unul a reusit sa obtina o lege care sa le interzica puscariasilor sa fumeze in celulele din Colibasi, o femeie a nascut cu o luna mai devreme, in Bacau. Un detinut de la penitenciarul din Iasi s-a urcat pe acoperisul inchisorii, cerand sa fie eliberat.
Bacau. Lacramioara Lupu (36 de ani), din Piatra Neamt, detinuta in penitenciarul din Bacau, a nascut, duminica, un baietel de 2,5 kilograme in maternitatea din Bacau. Este pentru prima data cand inchisoarea se confrunta cu o astfel de situatie, deoarece femeile incarcerate in Bacau sunt duse sa nasca in Penitenciarul Rahova.
I-au legat trompele uterine
Lacramioara, care e inchisa pentru furt, a nascut in Bacau, deoarece i-a venit sorocul cu o luna mai devreme. Conducerea puscariei spune ca femeia, care mai are noua copii, recurge la atat de multe nasteri pentru a obtine cate o intrerupere de pedeapsa. Ieri, cu acordul femeii, medicii i-au legat acesteia trompele uterine. ‘Detinuta a depus cerere, dar instanta este cea care poate aproba suspendarea pedepsei pana cand copilul implineste doi ani’, ne-a declarat Catalin Margasoiu, directorul penitenciarului din Bacau. l Claudiu Tanasescu
ArgeS. Detinutul din Penitenciarul Colibasi, care a obtinut in instanta dreptul de a nu mai respira aerul din celula al colegilor fumatori, e inca surprins de victoria sa. Olteanul Florea Richiteanu (52 de ani) e condamnat din 2000 pentru omor.
‘Nu mai suportam fumul de tigara al colegilor. Cand am fost arestat eram perfect sanatos, dar m-am imbolnavit de TBC din cauza fumatului pasiv. In septembrie anul trecut, i-am dat in judecata si magistratii mi-au dat dreptate. Datorita mie, nici un nefumator din Colibasi nu va mai imparti aceeasi camera cu fumatorii’, ne-a spus detinutul. l Iuliana Stoica
Iasi. Vasile Hritcu (25 de ani) de la penitenciarul din Iasi s-a urcat, ieri, pe acoperisul inchisorii, protestand fata de faptul ca nu i-ar fi acordate ingrijirile medicale necesare, el cerand sa fie eliberat. Detinutul a fost condamnat la sase ani si jumatate de inchisoare pentru furt calificat. La inchiderea editiei, paznicii nu reusisera sa-l dea jos pe Hritcu de pe acoperis. l Cristina Gutu