Agresorul a fost săltat de polițiști miercuri seara, de la domiciliul părinților săi, din județul Tulcea. Bărbatul susține că ar fi aflat de la oamenii legii că victima sa, Valentin Băicoianu a murit. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru lovituri cauzatoare de moarte și, dacă va fi găsit vinovat, el riscă să își petreacă ani grei după gratii.
În urmă cu aproape două săptămâni, Valentin Băicoianu, un tânăr de 32 de ani din Slobozia venit la mare împreună cu două prietene, se întorcea de la festivalul Neversea. În autobuz, câțiva băieți s-au luat de prietenele sale, iar Valentin a intervenit. De la o ceartă, agresorul a ajuns să îl urmărească pe băiat, iar când a coborât în stație l-a lovit și ar fi plecat.
Victima s-a lovit cu capul de o bordură și a intrat în comă. El a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în stare gravă, apoi transferat la o unitate medicală din București unde a murit după câteva zile.
Bărbatul a fost identificat pe baza declarațiilor martorilor și cu ajutorul imaginilor de pe mai multe camere de supraveghere și prins în locuința părinților săi din Tulcea. Acesta a fost ridicat în prezența soției sale, care este însărcinată.
”Abia aștept să ajung în ceruri alături de tine”
În acest timp, familia lui Băicoianu este devastată. Anastasia, iubita sa, a lăsat un mesaj sfâșietor pe pagina sa de Facebook.
„Lumina ochilor îți eram, mă iubeai și te iubeam in fiecare moment. Aș scrie un roman despre cât de frumoasa a fost dragostea noastra și vesela, mi-ai înveselit viața cu totul, doar lângă tine voiam sa rămân toată viata. As scrie și as scrie, dar nu reușesc încă sa accept ca este adevărat. As spune lumii întregi ce om minunat am avut alături de mine. Suflețel drag dorul de tine nu îl poate șterge nimeni. Abia aștept să ajung în ceruri alături de tine”, a scris Anastasia.
foto: reporterntv.ro
Un nou scandal zguduie Biserica. Starețul Mănăstirii Prislop, dar afară pentru comportament indecent cu un fost călugăr