Transportul de vaccin Pfizer a fost anulat luni dimineață, după ce avionul a rămas la sol, pe aeroportul din Leipzig, din cauza vremii extreme din Europa Centrală.

Însă reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 au transmis că cele aproape 164.000 de doze de vaccin Pfizer vor sosi luni seara pe aeroportul din Otopeni.

„Mâine dimineață, dozele de vaccin vor pleca din Aeroportul Otopeni către centrele regionale din județele Constanța, Craiova, Brașov și Iași, respectiv către Centrul Național de Stocare București. Tot mâine, restul dozelor de vaccin va ajunge pe aeroporturile din Cluj- Napoca și Timișoara, în jurul orei 10.30”, se arată în comunicatul transmis de CNCAV.

Este vorba de a opta tranșă de vaccin pe care România o primește de la Pfizer-BioNTech.


Gabriel Dina, director de programe la Pfizer România, a transmis că discută cu DHL pentru a afla care este planul de urgență și când va ajunge vaccinul în România, potrivit Mediafax.

La rândul său, premierul Florin Cîțu a declarat că „dozele s-ar putea să ajungă azi ori mâine”.

„Dozele respective nu au mai putut ajunge la această oră. S-ar putea să ajungă azi, vedem, ori astăzi, ori mâine. Am vorbit cu Ministerul Apărării Naționale, să vedem dacă avem noi posibilitatea să aducem noi aceste doze. Sunt doze de rapel, nu e nicio problemă, nu se reprogramează nimeni”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Conform Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare, dozele urmau să fie împărțite astfel:

  • Centrul Național de Stocare București: 53.820 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 19.890 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 16.380 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 16.380 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 22.230 de doze
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 11.700 de doze

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 15 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare, arată CNCAV.

Germania este lovită de o furtună puternică de zăpadă, precum și de viscol, rafalele de vânt ajungând la 90 de kilometri la oră. Vremea a dat peste cap atât traficul aerian, cât și circulația feroviară și rutieră.

Urmărește-ne pe Google News