Luni seara, Larisa, soţia lui Alin Oprea, a sunat la Ambulanţă după ce, încercând să o viziteze pe vecina sa, Zina Dumitrescu, a remarcat că aceasta nu îi răspunde la uşă. Ajunşi la faţa locului, medicii de la Ambulanţă au constatat că Zina a luat mai multe pastile de Distonocalm, ea susţinând că voia să se liniştească şi nu să se sinucidă, aşa cum se răspândise vestea printre prietenii ei.
Nu este la prima tentativă de suicid
În ziua în care a murit Costin a fost înmormântat şi Rim Negreanu, iar luni, în Germania, a avut loc ceremonia funerară pentru Dumitrescu. Chiar dacă Zina nu mai era în relaţii bune cu cei doi, totuşi, creatoarea de modă a fost extrem de afectată de teribilele evenimente. Zina nu e însă la prima tentativă de suicid.
Astfel, în urmă cu trei ani, cu două zile înainte de a împlini vârsta de 70 de ani, “Mama Zina” a înghiţit pastile de Diazepam, fiind apoi dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde i-a fost acordat primul ajutor şi apoi, mutată într-o rezervă particulară din secţia de Terapie Intensivă. Surse din apropierea creatoarei de modă ne-au declarat că Zina a fost găsită leşinată în casă de fiul ei, Cătălin Negreanu.
Carieră în modă de peste patru decenii
Creatoarea de modă Zina Dumitrescu s-a născut la 16 iunie 1936, a absolvit Academia de Teatru şi Film. A avut trei căsnicii. Designerul s-a angajat ca manechin la Casa de modă Venus în anii 60, devenind apoi director artistic, funcţie pe care a ocupat-o până după Revoluţia din 1989.
În anii 80 a realizat prima colecţie de haine pentru Casa de Modă Venus, devenind unul dintre puţinii designeri români de dinainte de Revoluţie. Zina s-a ocupat în acea perioadă de manechinele celebre ale vremii, precum Romaniţa Iovan, Melek Amet, Eugenia Enciu, Cătălin Botezatu şi Liviu Ionescu. Până în prezent, Zina a realizat zeci de colecţii de modă, a participat la numeroase festivaluri de gen, câştigându-şi astfel, pe bună dreptate, titlul de “Mama modei româneşti”.
„Doamna Zina se simte mai bine”
Luni seară, reporterii Libertăţii, odată ajunşi în faţa blocului din Bucureşti, unde locuieşte creatoarea de modă, au urcat la etajul cinci, la îndrumarea lui Alin Oprea (Talisman), care cobora exact de la apartamentul Zinei Dumitrescu. Acolo, pe o beznă totală, doar o uşă albă sărăcacioasă îi despărţea de creatoarea de modă. După minute lungi, timp în care reporterii au tot ciocănit la uşă, o voce de femeie le-a răspuns din casă: “Doamna Zina se simte mai bine. E în pat şi nu poate să iasă la uşă să vorbească cu dv. Atât pot să vă transmit, că se simte mult mai bine. La revedere!”, le-a spus ruda, aşa cum s-a prezentat femeia cu care jurnaliştii au stat un pic de vorbă.
fotografii: Cati Priţulescu