Extravaganţele sale au atras imediat atenţia, devenind un personaj după viaţa căruia s-au scris cărţi şi s-au inspirat chiar şi regizori. Tânărul a început să arunce cu bani în stânga şi în dreapta pe case luxoase, maşini extravagante (şi-a achiziţionat un Mercedes pe care a scris cu litere de aur “Regele huliganilor”), petreceri, droguri, femei şi bijuterii din aur masiv.
Sex pe un morman de 100.000 de euro
Michael a declarat că a avut în jur de 100 de femei şi că o fantezie de-a sa a fost să facă sex cu trei reprezentante ale sexului frumos pe un pat capitonat cu o sută de mii de euro. Fostul gunoier a avut conflicte şi cu vecinii din cauza petrecerilor pe care le dădea. Ca să se răzbune pentru că-l reclamau mereu la poliţie, a adus în curtea casei sale o sută de porci care făceau o mizerie şi un vacarm greu de suportat.
O altă fixaţie de-a sa a fost să-şi transforme o casă într-un palat inspirat din perioada regelui Arthur. Acest stil de viaţă a făcut ca în doar 18 luni să se transforme din prinţ în cerşetor, pierzându- şi toată averea. În momentul de faţă, Michael e din nou sărac şi cu datorii mari la Fisc.
Cei mai ghinionişti americani
Americanul Evelyn Adams a câştigat la loterie 5,4 milioane de dolari. A pierdut toată averea la jocuri de noroc şi în prezent trăieşte într-o rulotă. Willie Hurt, din Michigan, a câştigat potul cel mare în valoare de 3,1 milioane de dolari. Câţiva ani mai târziu a rămas falit din cauza alcoolului şi a drogurilor. Janite Lee a câştigat 18 milioane de dolari la loteria statului Missouri şi a donat cea mai mare parte din bani.
În 2001 şi-a declarat falimentul, având doar 700 de dolari în cele două conturi bancare pe care le deţinea. Shefik Tallmadge, din Arizona, a câştigat 6,7 milioane de dolari în 1988. Şi-a cumpărat maşini şi case scumpe, a investit în afaceri care au dat faliment, iar în anul 2006 a declarat că nu mai are nici un ban.
Potul de azi în România: 9,2 milioane de euro
Azi, un român poate deveni milionar în euro. Potul cel mare la Loto 6/49 a ajuns la 38,9 milioane de lei, adică 9,2 milioane de euro. Loteria Română a acordat ultimul premiu la categoria I în luna iunie, când un gălăţean, Iulian Constandachi, de 50 de ani, s-a îmbogăţit cu 46 milioane de lei, după ce a jucat un bilet de doar 15 lei. Anul acesta a fost ghinionist pentru pasionaţii de 6/49.
Chiar dacă acum tragerile se fac de două ori pe săptămână, joia şi duminica, doar o singură personaă – gălăţeanul Constandachi – a câştigat la categoria I. În trecut au existat cel puţin câte cinci norocoşi pe an care au ghicit cele şase numere.