Administrația condusă de kurzi în nordul Siriei a declarat că armata siriană se va desfășura pe toată lungimea frontierei cu Turcia ca urmare a acordului semnat.
Trupele siriene urmează să ajute FDS în combaterea „agresiunii și eliberarea zonelor în care au intrat armata turcă și mercenarii”, se arată într-un comunicat.
De asemenea, în mesajul kurzilor se mai arată că această mișcare „deschide calea către eliberarea celorlalte orașe siriene ocupate de armata turcă, cum este Afrin”.
Acordul reprezintă o schimbare semnificativă a poziției kurzilor, care după e au pierdut protecția militară a americanilor, se aliază acum cu Damascul și respectiv Rusia.
Nu se știe ce a cerut Bashar al Assad în schimbul acestui sprijin, dar șeful Forțelor Democratice Siriene (FDS), Mazloum Abdi, a recunoscut anterior că „ar fi nevoie de compromisuri dureroase”.
„Nu avem încredere în promisiunile lor. Pentru a fi sincer, este greu de știut în cine să avem încredere. Dar dacă trebuie să alegem între compromisuri și genocidul poporului nostru, cu siguranță vom alege viața pentru oamenii noștri”, a scris acesta într-un articol publicat în revista Foreign Policy.
Acordul dintre kurzi și Damasc vine după atacul lansat de Turcia săptămâna trecută. Ajunsă în cea de-a șasea zi, ofensiva turcă în nord-estul Siriei a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.
De asemenea, oficialii kurzi au declarat că aproape 800 de rude ale membrilor Statului Islamic (ISIS) au scăpat din Ain Issa, o tabără din nord.
Administrația kurdă a anunțat că 785 de străini afiliați Statului Islamic au reușit să fugă dintr-un lagăr de prizonieri ca urmare a unui bombardament de artilerie. În declarația autorităților kurde se face referire la un atac al unor ”mercenari” asupra taberei în care erau deținuți militanți ISIS, care au atacat și ei gardienii și au reușit să deschidă porțile.