Incidentul s-a produs în jurul orei 11.25, când femeia a încercat să traverseze strada pe culoarea roşie a semaforului, a declarat purtătorul de cuvânt al RATB Constantin Tobescu, pentru Mediafax.
Ea a fost acroşată de un tramvai al liniei 40, care se deplasa spre strada Sfânta Vineri, circulaţia tramvaielor pe acest sens fiind blocată aproximativ 20 de minute pentru intervenţia SMURD. Femeia, care era conştientă, a fost scoasă de sub vehicul de un echipaj de prim ajutor SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca, a precizat reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Adrian Marin. La o primă evaluare, ea nu prezenta fracturi.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News