Ultimul atentat cu bomba din capitala Israelului, Tel Aviv, a indoliat si doua familii din Romania. Din cele trei romance care s-au aflat in acel moment in locul exploziei, una a supravietuit. Profund marcata, Viorica Bozga, din Timisoara, a povestit cosmarul pe care l-a trait pentru a doua oara de cand este plecata sa munceasca peste hotare. “Explozia m-a prins in fata unui magazin. Eram buimaca. Am vazut cum zburau maini si picioare in toate directiile”, ne-a declarat timisoreanca.
Bombele teroristilor incep sa ucida din ce in ce mai multi romani. Ultima explozie care a avut loc la Tel Aviv s-a soldat cu moartea a doua romance, femeile fiind practic spulberate in urma atentatului revendicat de doua grupari teroriste palestiniene. Din fericire, o a treia romanca, Viorica Bozga, a scapat cu viata, insa de atunci traieste un cosmar. In numai doi ani femeia a supravietuit dupa doua atentate teroriste care au avut loc pe “strada romanilor” din Tel Aviv.
Tragicul eveniment s-a produs intr-o zona mai ieftina din Tel Aviv, Tahana, numita de localnici “strada romanilor”. Se afla undeva intre autogara noua si cea veche. Explozia a avut loc exact langa o terasa la care produsul de baza e shaorma. Mai norocoasa, Viorica Bozga, o timisoreanca de 40 de ani, a pacalit moartea de doua ori. “La explozia din 2004 am fost la cateva sute de metri de deflagratie. Atunci nu a decedat nimeni. Acum am fost mai aproape si doamna cu coasa m-a mangaiat usor”, spune Viorica. Sotie si mama a doi copiii, un baiat de 12 ani si o fata de 21 de ani, Viorica a incercat sa-si aduca aminte ce s-a intamplat in momentul atentatului.
“Ma indreptam spre acel loc, insa am vazut niste haine noi intr-o vitrina si m-am dus sa ma uit. Explozia m-a prins in fata magazinului, iar suflul m-a aruncat intre doua chioscuri. Eram buimaca, ma durea tare burta si capul, iar lumea tipa si alerga spre locul exploziei. Zburau capete, maini si picioare in toate directiile. Aproape ca am fost ingropata intre resturi umane. Ma bucurasem ca am scapat de bomba, dar era sa mor calcata in picioare. Era un haos infiorator. In numai cateva minute insa zona a fost izolata de politisti. Am fost dusa la spital, unde mi-au facut perfuzii cu calmante si mai multe radiografii. Nu au gasit nimic rupt sau spart in mine, dar mi-au recomandat sa fac mai multe controale la cap si urechi. La spital am aflat ce s-a intamplat cu adevarat in Tahana. Bodyguardul restaurantului respectiv controla un bagaj si cand a desfacut geanta… Bum! Aici poti muri oricand. Vorbesti la telefon cu copiii, il inchizi si gata. Te duci acasa invelit in steag”, ne-a spus romanca plecata sa castige bani la Tel Aviv.
In tara lucra ca telefonista si a fost disponibilizata dupa 15 ani. Dupa ce a trecut prin doua atentate kamikaze, Viorica Bozga se intreaba ironic: “Nu stiu pe cine sa condamn. Statul roman, care m-a facut sa plec din tara sau statul israelian, care m-a primit sa muncesc cu bratele deschise, dar avand in fiecare mana cate o bomba”. E posibil ca intr-un final, Viorica sa cedeze rugamintilor celor dragi de acasa si sa paraseasca Israelul. “Ultima discutie cu fiul meu, Alexandru, m-a pus pe ganduri. Imi spunea cu vocea tremurand sa ma intorc acasa. „Nu mai vreau bani, nu mai vreau nici haine si nici jucarii. Vreau sa vii acasa, mami””. Au urmat cateva clipe de tacere, dupa care, emotionata, femeia a inceput sa planga. Am incheiat convorbirea cu speranta ca in clipa urmatoare agentiile de stiri nu anunta un nou atentat la Tel Aviv.
Romancele ucise, trimise in tara
Ambasada Romaniei la Tel Aviv a organizat ieri o slujba de pomenire a celor care au fost Rozalia Besenyei si Piroska Boda, cele doua romance ucise in atentatul sinucigas. La scurt timp dupa funeralii, oficiate la institutul medico-legal din Abu Kabir, trupurile neinsufletite au fost trimise cu un avion spre tara, sicriele ajungand azi-noapte. Este posibil ca familiile romancelor sa fie despagubite cu o suma considerabila de bani de catre o firma de asigurari din Tel Aviv.