Despre Ion Rîmaru a auzit toată lumea, fiind catalogat drept cel mai temut criminal în serie din istoria României. A ucis patru femei şi a atacat alte 10, la începutul anilor 70, însă coşmarul pe care îl trăieşte în aceste momente una dintre supravieţuitoare este de nedescris.
Ajunsă la 87 de ani, bucureşteanca Iuliana Frunzinschi a scăpat cu viaţă datorită unei umbrele pe care o avea la ea în momentul în care a fost atacată cu un topor de către criminal. Lovitura nu a fost mortală, însă femeia (atunci în vârstă de 43 de ani) a fost scalpată, iar traumele le resimte şi acum. Bătrâna susţine că frica ei cea mai mare este să nu fie ucisă chiar de una dintre rudele lui Rîmaru, iar pentru asta şi-a înscenat moartea!
“Fratele lui Rîmaru m-a ameninţat de mai multe ori şi am făcut în aşa fel încât să audă că am murit, ca să nu mă mai caute. A transmis chiar să-mi fie ţărâna uşoară, şi am sperat că nu va mai întreba niciodată de mine. Nu este nici el un om normal, cred că e ceva genetic în familia lor”, ne-a declarat bătrâna supravieţuitoare.

I se mai spunea «Vampirul din Bucureşti»

Criminalul în serie Ion Rîmaru a ţinut sub teroare Bucureştiul un an întreg, între 1970 şi 1971. El şi-a săvârşit faptele cu sadism şi obişnuia să-şi muşte victimele, motiv pentru care i se mai spunea şi “Vampirul din Bucureşti”.
În acea perioadă, multe femei nu mai ieşeau din casă, după ora 21.00. Teroarea era sporită şi de secretomania anchetatorilor. Ion Rîmaru a fost închis în puşcăria Jilava, fiind condamnat la moarte şi a fost împuşcat de un pluton de execuţie. (Delia Chilianu)

 
 

Urmărește-ne pe Google News