Kyle MacDonald, din localitatea canadiana Belcarra, situata in provincia British Columbia, a reusit ca in nu mai putin de un an sa schimbe o clema rosie de hartie pe o casa in orasul Kipling, din regiunea Saskatchewan, informeaza “The Sun”. Dupa ce si-a anuntat intentia de a negocia diverse schimburi de obiecte pe un site canadian, Kyle a fost asaltat de oferte. Ultima dintre ele, un rol intr-un film hollywoodian, i-a implinit visul de a se muta la casa lui.
In momentul in care Kyle si-a postat clema rosie pe site-ul canadian oneredpaperclip.blogspot.com, in luna iulie a anului trecut, prietenii lui s-au amuzat copios, spunandu-i ca in mod sigur se va face re ras. Dar acest lucru nu l-a demoralizat pe tanarul de 26 de ani, care la scurt timp a schimbat clema pe un pix in forma de peste, pe care l-a schimbat la randul lui pe o clanta confectionata din ceramica.
Dupa putin timp, Kyle a inlocuit clanta cu un gratar de picnic, pe care l-a dat apoi pe un generator de curent electric. Fiecare tranzactie a lui Kyle era in permanenta dezbatuta pe Internet, tanarul sfatuindu-se cu diversi cunoscuti in legatura cu ofertele care nu conteneau sa vina.
“Nu cred ca cineva ma poate considera un om in deplinatatea facultatilor mintale. Cine ar putea crede vreodata ca poti schimba o clema de hartie pe o casa?”, a declarat amuzat Kyle MacDonald. Daca la inceput a fost vorba de un joc, in care canadianul isi exploata capacitatile de bun negociator, lucrurile au devenit serioase atunci cand din schimb in schimb tanarul a negociat o zi in compania rockerului Alice Cooper pe un glob de sticla decorativ.
Oferta la schimb a venit din partea vedetei de la Hollywood Corbin Bernsen, care i-a oferit un rol intr-un film, pe care acesta l-a cedat la schimb cu o casa in localitatea canadiana Kipling.
“Am fost socat de oferta si de aceea nu o puteam rata”, a declarat Kyle, care anunta ca “s-a linistit” si ca isi cauta un loc de munca la un magazin din oraselul care l-a primit cu bratele deschise pe vestitul “internaut”.