„Aveam nevoie de haine marimea 62”

Adevarata tragedie a inceput pentru Tudor la sfarsitul facultatii: „La numai 1,70 metri, cantaream 115 kg. Ma simteam foarte rau cand ii vedeam pe ceilalti cum radeau de mine. Mi-era jena sa intru intr-un magazin si sa cer un costum numarul 62. in general vanzatoarele radeau si cu dispret ma anuntau ca nu au. Am renuntat si am inceput sa merg la croitor si sa-mi fac hainele”.
In 2000, Tudor cantarea deja 120 de kg. in disperare de cauza el se inscrie intr-un program de slabit cu produse naturiste. „Am platit 1.000 $. Am luat aceste produse si am reusit sa slabesc intr-o luna si jumatate de la 120 kg la 105 kg. Dar apoi a trebui sa plec din tara pentru o perioada si nu am mai carat toate produsele acelea dupa mine. Fara tratament, in numai 18 zile am ajuns de la 105 kg la 123 kg”. Adevarata criza se declanseaza in 2002, cand, urcandu-se pe cantar, Tudor constata ca avea 145 kg. „imi venea sa plang. Un prieten m-a indrumat atunci spre dr. Nicolae Iordache, care monta deja in stomac acele inele de slabit”. in acelasi an, pe 26 septembrie, la Spitalul Sf. Ioan, din Capitala, lui Tudor i se monteaza acest inel. Dupa numai doua luni, tanarul reuseste sa dea jos 20 kg, iar acum, la doi ani dupa interventie, Tudor a scapat de 45 kg, in prezent cantarind 100 kg. Cu toate ca trebuie sa tina si dieta si s-a privat de o multime de „bunatati”, Tudor e acum mult mai fericit: „Pe 26 septembrie practic am renascut, am un alt stil de viata. Acum pot si eu sa-mi cumpar haine din magazin. Am costume vechi pe care le tin in dulap numai ca sa vad cat eram de mare”.
Dar Tudor nu e singura persoana din familia Savancea care s-a luptat si se lupta cu kilogramele. Mama sa, Gina, in varsta de 50 de ani, are aceeasi problema. in schimb, in cazul ei obezitatea a fost declansata din cauza unui soc, a stresului produs de o veste pe care a primit-o pe cand avea 28 de ani. „Nu am fost niciodata foarte subtire. Am avut si doua nasteri, dar am inceput sa iau serios in greutate dupa ce, la 28 de ani, am primit o veste care mi-a dat peste cap intreg organismul. A fost o perioada in care am avut constant 90 kg, dar de 17 ani am sarit suta de kg”. impreuna cu fiul sau a incercat si ea programul de slabire cu produse naturiste. Daca in doua saptamani a dat jos 11 kg, dupa intreruperea tratamentului a sarit la 134 de kg. si asa a ajuns ca la un an de zile dupa ce Tudor si-a montat inel in stomac sa apeleze si ea la aceeasi metoda. Desi nu poate face miscare din cauza unor probleme la genunchiul stang, Gina a reusit sa slabeasca intr-un an de zile de la operatie peste 20 kg.
Conf. dr. Nicolae Iordache, seful Sectiei Chirurgie III la Spitalul Clinic Sf. Ioan, din Bucuresti, spune ca de obicei dupa un an de zile de la operatie se pot pierde circa 30-40 kg si o data ce a scapat de acest exces pacientul poate lupta in continuare pentru a slabi. Aceasta interventie e indicata persoanelor cu un indice al masei corporale (egal cu raportul dintre greutate – kg – si inaltimea la patrat) de peste 35 – 40, spune dr. Iordache. La noi in tara costul operatiei e suportat de CNAS, dar pacientul trebuie sa-si cumpere inelul, care costa, in functie de firma intre 1.400-2.000 euro. Operatia in sine este o interventie de tip laparoscopic, care presupune o incizie mica, durere postoperatorie mica, risc mic de aparitie a infectiilor si durata scurta de spitalizare. Operatia presupune montarea in jurul stomacului, la cativa centimetri de granita intre esofag si stomac, a unui inel ajustabil dintr-un material bio-compatibil (silicon). Inelul arata ca o camera de bicicleta si de la el pleaca un tubulet. Fiind ajustabil, are avantajul de a putea fi strans la un moment dat si astfel poate fi relansat procesul de slabire, astfel incat acest proces sa dureze intre 2 si 4 ani. Practic prin acest inel stomacul se imparte in doua: un stomac mai mic de 15 cmc si restul stomacului. in acest fel alimentele ajung in prima portiune care, fiind mai mica, destinde peretii gastrici, iar individul simte ca s-a saturat si mananca o cantitate mai mica de alimente.
Astfel aportul de calorii este scazut in raport cu consumul. si evacuarea alimentelor e incetinita si nu apare nici senzatia de foame intre mese. Acest tip de interventie necesita sa fie urmat de o dieta postoperatorie. Individul trebuie sa fie constient insa ca prin aceasta operatie nu va ajunge la greutatea ideala. El va reusi sa scape de circa 60% din excesul de masa corporala (diferenta dintre greutatea actuala si greutatea ideala).

Pacientii disciplinati pot slabi si 90 kg

„Pana acum am montat acest inel la 130 de persoane, majoritatea femei, deoarece ele sunt mai preocupate de aspectul fizic decat barbatii.
Interventiile sunt mai dificile la barbati, deoarece ei au mai multa grasime la nive-lul viscerelor (al tuturor organelor). De asemenea cei mai multi pacienti sunt de la oras si sunt in general tineri, majoritatea se inscriu in jurul varstei de 40 de ani”, explica conf. dr. Nicolae Iordache.
El spune ca nu admite pacienti cu varsta sub 18 ani, din cauza ca ei trebuie sa aiba niste indatoriri dupa aceasta operatie. si nu admite pacienti mai in varsta de 65 de ani, deoarece peste aceasta varsta creste riscul anestezico-chirurgical.
Unul din marile beneficii ale aceste operatii e acela ca e reversibila, adica la un moment dat se poate scoate acest inel. „Am avut pacienti, un numar mic, care nu au cooperat si au scazut in greutate numai 12-15 kg, dar am avut si pacienti cu o scadere in numai 8 luni de zile cu 96 de kg”, mai spune dr. Iordache.

 
 

Urmărește-ne pe Google News