Imagini de groază, miercuri seară, în Buhuşi. Alexandru U. (20 de ani), care abia obţinuse permisul de conducere, gonea cu autoturismul său, iar la un moment dat s-a angajat într-o depăşire. Tânărul a scăpat maşina de sub control şi i-a izbit pe cei doi puşti, care se aflau pe trotuar. Băiatul de 16 ani a murit pe loc, iar vărul său de 14 ani a decedat la spitalul din localitate, la scurt timp după accident. Şoferul care a distrus două familii a fost reţinut, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
Loviţi în staţia de autobuz
Un accident asemănător care, din fericire, nu s-a soldat cu persoane decedate s-a petrecut, ieri, în Craiova, Dolj. Un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina direct într-o staţie de autobuz, rănind o femeie şi un copil.