Vechile credinţe româneşti spun că dacă respecţi sărbătoarea Dragobetelui, vei fi ferit de boli tot anul. Iată cum se desfăşoară lucrurile pe 24 februarie la ţară, acolo unde încă se păstrează frumoasele datini ale acestei zile:
• În lumea satului, tinerii îşi îmbracă, dis-dedimineaţă, cele mai bune straie şi se adună la biserică sau în centrul aşezării. De aici pornesc împreună spre luncă sau spre pădure, de unde culeg ghiocei, viorele şi alte plante despre care se spune că ar avea puteri magice şi pe care le vor prinde apoi la icoane.
• Fetele strâng apă din omătul topit sau, dacă vremea este caldă, apă de ploaie şi o păstrează pentru a-şi spăla părul cu ea. Se spune că această apă, “născută din zâmbetul zânelor”, le face să fie mai frumoase şi să aibă lipici la flăcăi.
• La amiază, fetele părăsesc pădurea sau lunca şi se întorc în sat fugind, cu băieţii pe urmele lor. Acest ritual, numit “zburătorit”, oferă prilejul formării cuplurilor: fiecare băiat urmăreşte fata care îi place, aşa că face tot posibilul să fie mai iute de picior decât ea şi să o prindă; dacă sentimentul e reciproc, fata îl lasă să o sărute, iar acest gest tandru, în văzul tuturor, reprezintă anunţul oficial al logodnei şi al nunţii din toamnă, pentru care trebuie să se pregătească tot satul.
• După-amiază, toată comunitatea, cu mic, cu mare, cântă, dansează şi se veseleşte, iar la hora încinsă, flăcăii strigă: “Dragobetele sărută fetele”. Se spune că tinerii care nu petrec de Dragobete – dar şi cei care nu văd, în această zi, o persoană de sex opus – nu-şi vor mai găsi perechea până la sfârşitul anului.
În casă se fac doar treburi mărunte
Sărbătoarea dragostei este de bun augur pentru gospodari, dacă nu se apucă de munci grele. Doar treburile mărunte, cum ar fi dereticatul prin casă, sunt “trecute cu vederea” de pretenţiosul Dragobete.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro