Liderul de la Casa Albă se apăra în faţa presei în urma unui raport despre gestionarea documentelor clasificate, document care-i pune în discuţie sănătatea mintală.

„Inițial, preşedintele Mexicului, (Abdel Fattah el-) Sisi, nu a vrut să lase ajutorul umanitar să intre în Fâşia Gaza. Am vorbit cu el și l-am convins”, a spus Joe Biden.

Doar că Abdel Fattah al-Sisi este preşedintele Egiptului, nu al Mexicului.

Cu doar câteva momente înainte, el dădea asigurări că nu are probleme cu memoria. „Sunt bine intenţionat, sunt un om în vârstă, dar ştiu ce fac, la naiba. Nu am probleme cu memoria”, spunea, în conferință, președintele american.

Nu este prima oară când Biden, în vârstă de 81 de ani, face o „gafă” de acest fel.

La începutul acestei săptămâni, rememorând un summit G7 în Anglia, în 2021, el l-a confundat pe François Mitterrand, preşedintele Franţei în perioada 1981-1995, decedat în 1996, cu Emmanuel Macron.

Tot săptămâna aceasta, Biden a evocat la un eveniment de campanie o conversaţie pe care ar fi avut-o în 2021 cu fostul cancelar german Helmut Kohl, decedat în 2017.

Vârsta lui Joe Biden, un obişnuit al gafelor, este un subiect de îngrijorare majoră a alegătorilor, potrivit unor sondaje.

Aceste anchete de opinie arată că îngrijorările sunt mai mici în cazul lui Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, candidat înscris pentru a obține nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Însă miliardarul republican a avut, la rândul său, momente de confuzie.

În ianuarie, el a confundat-o pe Nikki Haley, rivala sa la obţinerea învestiturii republicane, cu fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News