Aleksandr Fomin este suspectat că i-a dat mită lui Timur Ivanov, care a fost reţinut marţi, şi lui Serghei Borodin, un apropiat al viceministrului rus, care este de asemenea în arest, notează News.ro.
Potrivit instanței, Fomin, fiind într-o relație de prietenie cu Ivanov și acționând ca parte a unui grup organizat, a furnizat lui Ivanov, Borodin și altor persoane, fără plată, lucrări și servicii legate de repararea/reconstrucția clădirilor.
De asemenea, Fomin și alte persoane, „acționând ca un grup organizat, au contribuit la primirea de către Ivanov a unei mite deosebit de mari sub forma furnizării ilegale de servicii legate de o proprietate”.
Potrivit TASS, care citează surse din agenţiile de aplicare a legii, Fomin ar fi depus mărturie împotriva lui Ivanov.
Ministrul adjunct al apărării ruse a fost arestat preventiv pentru două luni pentru luare de mită. Timur Ivanov a fost acuzat că a acceptat o mită „la scară deosebit de mare”, un milion de ruble, echivalentul a cel puțin 10.800 de dolari.
Scandalul este cel mai mare din ultimii ani care a lovit Ministerul Apărării şi este considerat o lovitură dură pentru ministrul apărării, Serghei Şoigu, un apropiat al lui Vladimir Putin.
FOTO: Hepta