”Așa-zisul avocat i-a comunicat părții vătămate că o reprezintă pe fiica acesteia, care ar fi lovit, cu mașina, un copil pe o trecere de pietoni și i-a solicitat virarea sumei de 5000 lei, prin mandat poștal on-line, pe numele unei persoane indicate de «avocat», la un oficiu poștal din municipiul București. După ce a virat suma de bani, partea vătămată a constatat că a fost înșelată și s-a adresat cu plângere scrisă poliției, solicitând identificarea autorului și recuperarea prejudiciului”, a declarat inspectorul principal Bogdan Nițu, de la Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
Autorul înșelăciunii nu a fost identificat.