Comentează12 prichindei, 12 suflete pline de inocenţă, curiozitate, dar şi cuminţenie, i-au aşteptat joi, 15 ianuarie, pe reprezentanţii Fundaţiei Ringier, dar şi cei ai Asociaţiei Jurnaliştilor Civici – „o mână” inimoasă de liceeni voluntari, de la licee de top din Capitală – cu nerăbdarea specifică primirii unor cadouri de Crăciun.
Dar cum „Moşul” are, totuşi, o vârstă înaintată, el a putut ajunge la grădiniţa din satul Scărişoara, aparţinând de comuna giurgiuveană Hotarele, abia câteva săptămâni mai târziu, fix în ziua aniversării naşterii lui Mihai Eminescu. Din afară, clădirea ce adăposteşte grădiniţa pare doar o relicvă a unui „ţinut uitat de timp”, cu camere reci şi aproape goale în care funcţiona cândva şi o şcoală pentru clasele I – VIII.
Totuşi, într-una dintre ele, singura încălzită, mai pulsează viaţă, mai ales datorită devotamentului educatoarei Elena Popescu, un om dedicat profesiei şi copiilor, care, din 1978, face zi de zi naveta din Bucureşti pentru a creşte, a educa, a se îngriji de noi şi noi generaţii de mici „scărişoreni”. 12 „pui” de om, 7 băieţi şi 5 fetiţe, cu vârste cuprinse între 3 şi aproape 6 ani, au rămas cu guriţele căscate , soarele ridicând ceaţa, dar strălucind, parcă, şi din privirile lor, fix atunci când dintr-un fel de „cutie magică” a apărut în mijlocul lor o „păpuşă vie”, Sabrina, cea supranumită „Barbie de România”, ea însăşi doar o adolescentă de 17 ani. ”A venit Barbie!”, au izbucnit glasurile încă firave ale micuţilor, apoi, îndemnaţi de doamna educatoare, au cântat, au spus poezii, apoi au fost răsplătiţi cu jucării şi jocuri minunate, cu dulciuri bune-bune şi alte lucruri numai potrivite pentru joacă şi chiar pentru stricat.
Că, vorba-ceea, ce copilărie ar fi aia, fără să poţi strica ceva? Liceenii voluntari s-au pus pe treabă, montând la faţa locului jucăriile, copiii urmărindu-i fascinaţi, dar şi nerăbdători. Orele au trecut aproape fără să ne dăm seama, venind şi momentul plecării, nu înainte ca oaspeţii să fie omeniţi cu gogoşi de casă de te lingeai pe degete
. Treptat, părinţii şi-au luat copiii spre casă, în urmă rămânând larma glasurilor ce încă povesteau despre ce li se întâmplase şi ce daruri primiseră. Şi, privindu-le ochii, simţindu-le candoarea, parcă am înteles încă o dată de ce Isus s-a născut într-o iesle şi nu în vreun castel aurit. Oricum ar arăta clădirea grădiniţei pe dinafară, oricât de goale ar fi sălile, oricât de frig ar fi în vechea lor cameră de joacă, înăuntru există încă un loc aproape ca un colţ de Rai, plin cu îngeri. Îngeri care poartă chipul prichindeilor din Scărişoara.