- La 34 de ani distanță de la plecarea lor, Ioanida încearcă astăzi să devină o voce pentru romii atât de nedreptățiți de-a lungul istoriei.
- Răspunde și ea astăzi la întrebarea arogantă “De ce ar trebui să vă numim romi și nu țigani?” și explică și cât de nocive sunt expresiile care ne par banale: “Hai să nu ne țigănim” sau “Nu fi țigan cu mine!”
Ioanida Costache vorbește o română perfectă. Simte însă că se exprimă mai ușor în limba țării în care s-a născut.
România a reconectat-o cu tinerețea părinților ei și cu muzica lăutărească pe care o asculta în casă. Dar în România a simțit pentru prima dată ce înseamnă discriminarea.
Articulează perfect “jegoasă mică”, cuvintele care i-au fost adresate pe rețelele de socializare de o româncă. A fost pentru prima oară în viața ei când primea injurii doar pentru faptul că era romă.
“Nu știi până când nu ți se întâmplă”, spune ea.
Mama Ioanidei
a revizitat Bucureștiul pe Google Maps
Ioanida a venit pentru prima oară aici în 2013, cu o bursă Fulbright, ca să studieze muzica lăutărească, muzica părinților ei. 34 de ani au trecut de la plecarea lor. Au cerut să emigreze și atunci li s-a ridicat cetățenia. Au reușit să ajungă în SUA, unde, până să primească cetățenie, au fost apatrizi.
Bucureștiul de azi pare același cu cel al părinților ei și neclintirea asta i-a trezit nostalgii. Nostalgiile părinților.
Am crescut auzind multe povești despre Drumul Taberei, de unde era mama. Tata era din Tei. Aveam acești markeri geografici, locuri pe care voiam să le vizitez. Și am fost foarte impresionată de cât de istoric e Bucureștiul, sunt multe clădiri unde vezi caracterul istoric al Bucureștiului”.
Ioanida Costache:
Părinții ei nu au mai venit din 1985 în România, pentru că ar fi fost un efort financiar prea mare. Dar împreună cu Ioanida, mama ei a putut să-și vadă, pe Google, locul ei de muncă din tinerețe.
“Pe Google, am făcut un tur al Bucureștiului. Era pentru prima oară când și-a revăzut locul de muncă, un salon de coafură vizavi de magazinul Victoria, unde lucrase pentru 30 de ani. A fost o experiență puternică pentru ea. Și am avut aceeași senzație când am venit eu. Și parcă le-am văzut amintirile prin ochii mei”, mai spune tânăra de 29 de ani.
L-a cunoscut în Centrul Vechi pe violonistul Nicu Ciotoi și l-a convins să îi devină profesor de vioară. A realizat și un documentar despre experiența asta.
O parte a cercetării este dedicată și cântecelor Holocaustului. A descoperit un astfel de cântec la o supraviețuitoare din Dolhasca.
“Este un artefact istoric care cuprinde o istorie personală a deportării și este neprețuită, dacă te gândești cât de absentă este vocea romilor din izvoarele istorice. Dacă te uiți în arhive, nu vei găsi nimic scris de un rom. Mereu găsești doar documente de stat, de la ministere sau ofițeri, care scriu despre romi și scriu despre ei ca despre niște obiecte ce trebuie distruse”, mai spune tânăra.
Manelele sunt
un derivat natural al muzicii lăutărești
Ioanida a aflat prima dată la 24 de ani că romii au fost uciși la Holocaust. A fost un moment definitoriu pentru ea.
“După ce am aflat că am fost atât de deconectată de propria mea istorie etnică, am realizat cât de important este pentru mine să devin o voce a acelei istorii uitate”, spune tânăra activistă.
Ioanida a studiat la liceu muzica clasică și găsește similitudini acum cu muzica lăutărească. “Muzica lăutărească este un hibrid, are multe influențe, turcești de exemplu, dar are și influențe clasice. Pentru că în acea perioadă romii erau expuși la muzica vestică”, explică ea.
Alunecăm și spre conflictul de neoprit între muzica lăutărească și manele.
Profesorul meu de vioară, lăutar, a cântat doar muzică lăutărească, a cântat cu Romica Puceanu și deplânge acea perioadă. Spune: «Da, acum sunt doar manele!» E trist să vadă că muzica lăutărească este marginalizată și manelele capătă teren.
Ioanida Costache:
”Dar am avut o conversație interesantă cu Gicu Petrache și Nicu Ciotoi despre asta și ei și-i adjudecă pe marii maneliști, spun: «Florin Salam este unul de-al nostru, pentru că e dintr-o familie de lăutari. La fel și Adrian Minune. Au început cântând lăutărească”. Muzica se schimbă și mereu vom deplânge ce s-a pierdut, dar trebuie să înțelegem că manelele sunt un derivat natural al muzicii lăutărești. E capitolul următor”, mai spune Ioanida.
Prigoana
romilor se întâmplă și astăzi în toată Europa
În România, și-a găsit un sens profund: trebuie să le povestească oamenilor despre istoria romilor. “Auschwitz e doar adormit!”, citează Ioanida Costache din Ceija Stojka, o supraviețuitoare a Holocaustului.
Suntem la conferința “The Power of Storytelling” și în urechi rămâne puterea acestei ziceri. Ce ar putea trezi Auschwitz-ul? Răspunsul mi l-a dat Ioanida, după conferință.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă în toată Europa, prin ochii cunoscătorului de istorie, începem să ne dăm seama de similaritățile dintre oamenii persecutați în timpul Holocaustului și felul cum sunt persecutați astăzi.
Ioanida Costache:
Ea crede că un recensământ, cum a cerut Matteo Salvini, fost ministru de Interne, pentru populația romă din Italia este un prim pas al “purificării” unei nații și nu există îndoială față de intențiile sale.
”A declarat că e păcat că trebuie să îi păstreze în țară pe romii care au cetățenie italiană. Să-i muți pe romi departe, unde nu-i poți vedea, relocarea lor la periferie, se întâmplă în Franța, Italia, România și sunt sigură că și în alte țări. Situația rezonează profund cu persecuțiile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Înainte de Olimpiada de la Berlin din 1936, exact asta au făcut naziștii: au înconjurat 800 de romi și i-au izolat într-o tabără din Marzahn”, a mai spus Ioanida.
”Un politician din România a spus public că susține sterilizarea femeilor rome, ceea ce este o unealtă politică a genocidului. Dacă aceste exemple nu sunt de ajuns, avem exemple mai explicite de ultranaționalism și neonazism în Europa, sub forma unor mitinguri, atacuri antisemite în sinagogile germane în această lună și pogromuri violente împotriva romilor în Ucraina”, explică cu înflăcărare tânăra.
„Dacă îmi spui rom, îmi arăți că înțelegi istoria romilor și respecți dorința comunității”
Ioanida a pus față în față România părinților ei cu România descoperită de ea. Și chiar dacă există diferențe de evoluție în ceea ce privește discriminarea romilor, pașii par prea mici.
Expresii precum «hai să nu ne țigănim» sau altele asemănătoare ne gândim că sunt banale și dacă sunt banale, înseamnă că nu au putere. Dar trebuie să învățăm să recunoaștem puterea pe care o au cuvintele în construcția sensului social.
Ioanida Costache:
Ea crede că felul în care interacționăm între noi e un semnal care arată dacă ne pasă sau nu.
”Asta le spun oamenilor care mă întreabă de ce ar trebui să spună «rom» în loc de «țigan». Și mereu răspund în același mod: dacă spui «rom», îmi spui mie că tu înțelegi ceva despre istoria romilor, că respecți dorința comunității de a fi numiți cu acel cuvânt care înseamnă în romani «om». Dar când spui «țigan», îmi arată că ești ignorant, că nu știi nimic din toate astea și că tu hotărăști să folosești un cuvânt care rănește. Da, poate din ignoranță, dar există acest concept de ignoranță culpabilă”, explică Ioanida.
De un an și jumătate Ioanida s-a mutat cu totul în România. Acum, lucrează la disertația pe tema muzicii tradiționale rome.