Ioana a mai fost în Braşov în urmă cu şase ani, când şi-a cunoscut părinţii naturali şi fratele şi a aflat detalii tulburătoare din viaţa ei. În urmă cu 18 ani, mama ei, abia întoarsă de la maternitate, a încercat să-şi arunce copila pe fereastră.
A salvat-o tatăl ei la timp, însă la câteva zile, femeia a vrut să arunce o oală cu apă fiartă peste fetiţă. Atunci, soţul ei s-a speriat şi a chemat salvarea, iar cea care a adus-o pe lume pe Ioana a fost internată la ospiciu, unde este şi acum.

Vrea să scrie o carte despre viaţa ei

Bebeluşul a ajuns la orfelinat, unde a crescut până la trei ani. Atunci au început căutările pentru o familie, iar cum timp de trei luni nici un cuplu din ţară nu a vrut-o au făcut demersurile în străinătate. Aşa a ajuns Ioana, prin Asociaţia Catharsis, în sânul unei familii de profesori de limba germană, în comunitatea austrogermană din Alto Aldige, Italia.
Părinţii adoptivi nu i-au ascuns faptul că e înfiată, ba mai mult, în urmă cu câţiva ani au adus-o prima dată la Braşov, unde fata a aflat mai multe despre viaţa ei zbuciumată din România. “Nu am cuvinte să descriu sentimentele ce m-au cuprins odată ajunsă în ţară. Sunt fericită alături de familia mea”, ne-a spus Ioana. Acum, la a doua vizită, tânăra, care compune poezii şi vrea să devină o scriitoare de renume, e hotărâtă să transpună povestea ei într- un roman pe care vrea să-l lanseze în Braşov.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News